AcasăLifestyleMondenVESTE TRISTĂ - Actorul Sebastian Papaiani, în stare gravă

VESTE TRISTĂ – Actorul Sebastian Papaiani, în stare gravă

spot_img

DISTRIBUIȚI

VESTE TRISTĂ Aniversarea celor 80 de ani de viaţă, ce va avea loc pe 25 august, îl va prinde pe maestrul Sebastian Papaiani într-o clinică de recuperare. La indicaţiile medicilor, familia actorului a decis să îl externeze pe acesta, zilele trecute, şi să îl ducă la o clinică din Baloteşti, unde va fi ajutat să se recupereze după accidentul vascular cerebral suferit în urmă cu o lună şi jumătate, realtează Click.

“Am avut un atac vascular, din fericire minor, iar în câteva zile sper să mă recuperez şi să părăsesc spitalul. Vă doresc sănătate şi să vă înveselesc puţin, vă spun că buletinul meu de identitate expiră abia în 2041!”, a fost mesajul oprimist pe care Sebastian Papaiani l-a transmis fanilor la doar câteva zile după ce a fost internat. Din păcate, externarea s-a produs abia zilele trecute. Dar actorul nu a ajuns acasă, ci la o clinică din Baloteşti. Asta pentru că recuperarea sa nu este una rapidă, aşa cum şi-a dorit el. Pe 23 mai, Sebastian Papaiani a fost găsit căzut de soţie, inconştient, în baie. În cădere, el s-a lovit la cap. Actorul suferise un atac vascular cerebral.

Soţia actorului, Marcela, l-a vegheat zi şi noapte din clipa în care a fost internat la Spitalul Universitar de Urgenţă din Bucureşti. În tot acest timp, apropiaţii maestrului au încercat să afle care este starea lui. Cei care nu s-au putut deplasa la spital, au încercat să îl sune. “Am tot vorbit între noi, să aflăm cum mai este. El nu ne răspunde la telefon. Nici soţia. Nu vrea să ne spună nimic şi nu înţeleg de ce se ascunde. Am înţeles, din gură în gură, că el nu poate vorbi şi că are o pareză pe partea stângă. Aş vrea să îmi răspundă măcar soţia lui la telefon, să aud de la ea veştile sigure”, a declarat, pentru Click!, unul dintre colegii de filmare ai lui Papaiani. Pe de altă parte, conform aceleiaşi surse, dintotdeauna, Papaiani şi soţia lui au fost discreţi şi niciodată nu şi-au spus problemele în public.

Conform medicilor, recuperarea în cazul accidentelor vascular-cerebrale durează între şase luni şi un an. În cazul persoanelor înaintate în vârstă, recuperarea este şi mai greoaie. Cum există riscul de recidivă şi de complicaţii, maestrul va trebui să ducă o viaţă liniştită, să nu depună efort. În plus, el va fi nevoit să urmeze o anumită dietă şi să respecte cu stricteţe medicaţia.

Cum recuperarea va fi una de durată, Sebastian Papaiani nu va mai putea urca pe scenă, în septembrie, când avea programate cinci reprezentaţii cu spectacolul “Amadeus”.

Sursă info.

Sursă foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA