Acasăoameni noiVESTE PROASTĂ - Mai puțini români vor putea lua împrumuturi din bănci

VESTE PROASTĂ – Mai puțini români vor putea lua împrumuturi din bănci

spot_img

DISTRIBUIȚI

Banca centrală se află într-un stadiu avansat de modificare a regulamentului privind condițiile de creditare, ca urmare a necesității implementării Directivei Uniunii Europene, potrivit răspunsului oficial trimis de BNR. Modificările vizează evaluarea bonității solicitantului de credit pentru bunuri imobile rezidențiale. BNR arată că modificările vor restrânge clientela eligibilă pentru creditele ipotecare, informează economica.net.

BNR atrage atenția că regulamentul privind condițiile de creditare pe care le pot aplica băncile în condițiile în care își stabilesc ofertele de împrumut va fi modificat pentru că România, ca stat al Uniunii Europene, este obligată să transpună toate prevederile Directivei 17/2014.

„Distinct, menționăm că se află într-o fază procedurală relativ avansată un demers de modificare a Regulamentului nr. 17/2012, dar care vizează preluarea prevederilor privind evaluarea bonității solicitantului de credit pentru bunuri imobile rezidențiale și politicile de remunerare a personalului creditorului implicat în evaluarea bonității din Directiva 2014/17/UE privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale. Prevederile comunitare în discuție sunt distincte de cele referitoare la modalitatea de îndestulare a creditorului din executarea garanției stabilite de Directiva 2014/17/UE (aflate în administrarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor) și transpunerea lor este obligatorie în contextual atribuțiilor ce revin României în calitate de stat membru al Uniunii Europene, astfel încât demersul de modificare s-ar fi realizat indiferent de evoluția proiectului Legii privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite”, spune răspunsul oferit de BNR.

Sursa: economica.net

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA