Salvarea … financiară pentru continuarea lucrărilor la Şcoala din Nistru va veni, in cele din urmă, de la centru. După ce, in urmă cu câteva luni, edilul din Tăuţii Măgherăuş a fost gata să intre in grevă japoneză, autorităţile au revenit la sentimente mai bune , şi vor sprijini municipalitatea pentru finalizarea construcţiei.
Ce nu s-a putut cu vorbă bună, a dat roade cu … ameninţare de grevă ! Zbaterea edilului din Tăuţii Măgherăuş pentru construcţia şcolii de la Nistru a dat roade, iar autorităţile de la centru au promis că vor acorda banii necesari pentru finalizarea obiectivului. In octombrie anul trecut, Anton Ardelean era decis să scoată „artileria grea „pentru a-şi face auzite păsurile la Guvern.
Până la finalizarea construcţiei, procesul de invăţământ se desfăşoară in 3 locaţii , la distanţe de 3 kilometri intre ele. Până in prezent autorităţile din Tăuţii Măgherăuş au dus greul investiţiei. 250 de copii vor urma cursurile Şcolii din Nistru, odată ce lucrările vor fi finalizate.