VERDICT Consiliul General al CNATDCU a decis joi că Laura Codruţa Kovesi nu a plagiat în lucrarea sa „Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal”, propunerea fiind de menţinere a titlului de doctor, a declarat preşedintele Comisiei de Ştiinţe Juridice a CNATDCU.
VERDICT Membrii Consiliul General al CNATDCU au stabilit că nu există nereguli grave în lucrarea de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi.
Mircea Adrian Bob, preşedintele Comisiei de Ştiinţe Juridice din cadrul CNATDCU, a declarat că decizia a fost de păstrare a titlului de doctor.
Comisia de Etică din cadrul Universităţii de Vest Timişoara a anunţat, pe 17 noiembrie, că 564 de rânduri din lucrarea de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi, numită „Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal”, sunt similare cu alte surse, iar în ceea ce priveşte sesizarea făcută privind plagiatul, specialiştii au transmis că aceasta este parţial fondată.
Sursa citată a mai arătat că au fost consultate toate documentele puse la dispoziţie de către autorii sesizării şi de către persoana vizată, verificând fiecare paragraf din teză ce face obiectul sesizării şi comparându-le cu sursele indicate de programul informatic iThenticate.
Grupul de Investigaţii Politice (GIP) a anunţat că a sesizat oficial Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) în legătură cu teza de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi.
Sebastian Ghiţă a depus la Parchetul General un autodenunţ în care susţine că a participat, alături de alţi demnitari ai statului român, la măsluirea raportului comisiei tehnice privind teza de doctorat a procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi.
citeşte şi AZI SE DĂ VERDICTUL – Sesizarea privind plagiatul șefei DNA, “parțial fondată” spun specialiștii