AcasăActualitatePoliticVasile Tivadar, interimar la Partidul Mişcarea Populară Maramureş

Vasile Tivadar, interimar la Partidul Mişcarea Populară Maramureş

spot_img

DISTRIBUIȚI

Partidul Mişcarea Populară din Maramureş are preşedinte interimar în persoana fostului lider al Partidului Verzilor Maramureş, Vasile Tivadar. Acesta s-a decis să accepte propunerea venită din partea acestei formaţiuni politice mai ales că Partidul Verde, cel puţin în Maramureş, a intrat într-un con de umbră, mai ales de când cu tot scandalul iscat la  Borşa (disensiuni între primar şi viceprimar).

„Întrucât am constatat că în Partidul Verde nu se pot face politicile care trebuiesc făcute la nivel european, respectiv organizaţia maramureşeană este într-un declin din cauza scandalului de la Borşa, am simţit nevoia să demisionez din acest partid.

Mi s-a solicitat să preiau un alt partid, fără consilieri, pentru că nu se poate altfel, ca şi preşedinte al Partidului Verde am fost rugat să preiau ca preşedinte interimar conducerea Partidului Mişcarea Populară Maramureş”, a explicat Vasile Tivadar.

De menţionat faptul că două treimi din cei 3.500 membri ai PV Maramureş, mai exact 790 de verzi şi-au manifestat intenţia de a-l urma pe Tivadar la noua formaţiune  politică  în care de curând şi-a anunţat intrarea şi Elena Udrea.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA