AcasăNews AlertVASILE COMAN, PRIMAR VIȘEU DE SUS: Marea investiție pe care VITAL Maramureș...

VASILE COMAN, PRIMAR VIȘEU DE SUS: Marea investiție pe care VITAL Maramureș în parteneriat cu ADI Maramureș trebuiau să o facă în comunitățile județului a devenit istorie

spot_img

DISTRIBUIȚI

Cu mai bine de 1 an în urmă, respectiv în data de 2 februarie 2023, în cadrul Palatului Administrativ din Baia Mare a avut loc semnarea contractului de finanțare pentru implementarea marelui și mult așteptatului ”Proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Maramureș”, având că semnatari Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare, pe de o parte, reprezentat pe atunci de ministrul Marcel Boloș, respectiv S.C. VITAL S.A și ADI Maramures, în calitate de beneficiar, pe de cealaltă parte, avându-i ca reprezentanți pe Alexandrina Bancoș, director VITAL S.A, Cătălin Cherecheș, primar al orașului Baia Mare la acea vreme, respectiv Ionel Bogdan, președinte al Consiliului Județean Maramureș, principalul – și cel mai important – reprezentant al ADI Maramureș.

Evenimentul a fost anunțat cu mare fast dar așa-zisa semnare a unui contract de finanțare pentru implementarea unui proiect considerat salvator pentru 30 de UAT-uri din județ, cu o valoare de aproximativ 477 de milioane de euro a fost doar o mare farsă adusă câtorva zeci de mii de locuitori ai județului nostru, direct afectați, susține Vasile Coman, primarul orașului Vișeu de Sus.

În pofida declarațiilor de atunci ale președintelui Consiliului Județean Maramureș conform căruia această ”formulă de asociere” este (și va fi) una de succes, prin intermediul căreia județul Maramureș va prospera și se va dezvolta în toate direcțiile posibile (și imposibile), faptele (sau, mai bine zis, lipsa lor) demonstrează cu totul altceva. La mai bine de un an de la acest spectacol, după alți ani de promisiuni și minciuni, ne aflăm, din nou, în situația în care mărețul proiect regional de dezvoltare nu are asigurată sursa de finanțare.

Ținând cont de faptul că Marcel Boloș nu mai este ministru al MIPE pentru a-i putea adresa această întrebare, cele câteva mii de locuitori ai orașului Vișeu de Sus împreună cu mine îl întrebăm pe Ionel Bogdan: unde sunt banii? De ce nu se (mai) implementează acest proiect de o importanță covârșitoare? De ce toate procedurile de achiziție publică din cadrul acestui proiect – la fel ca marea majoritate a celor demarate de Consiliul Județean Maramureș – sunt lansate cu clauză suspensivă, adică fără o sursă de finanțare asigurată, se întreabă edilul din Vișeu de Sus, Vasile Coman. Acesta subliniază faptul că cetățenii orașului Vișeu de Sus și-au pus încrederea în Ionel Bogdan, în 2020, investindu-l încrederea și votul lor, sperând că promisiunile repetate vor fi, mai devreme sau mai târziu, respectate. ”Ce să le mai spunem oamenilor de bună credință din orașul Vișeu de Sus pe care îi minte Ionel Bogdan de ani de zile? Acum un an de zile a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, semnarea contractului de finanțare. Cum să le spunem acum vișeuanilor, din nou, că acești bani nu există și noi ne aflăm în exact același punct, în care aceste lucrări nu vor putea fi făcute de VITAL S.A. și ADI-Maramureș din lipsa de fonduri? În anul 2024, într-o stațiune turistică de interes național, localitatea noastră are mari lacune și deficiențe din perspectiva infrastructurii de apă și apă uzată, din cauza unei gestiuni extrem de deficitare, atât a Consiliului Județean Maramureș, cât și a VITAL S.A.”, a concluzionat Vasile Coman, primarul din Vișeu de Sus.

Neimplementarea acestui proiect nu permite realizarea proiectelor de infrastructură pentru drumuri. Lipsa rețelelor de apă și apă uzată conduce la imposibilitatea modernizării rețelei de străzi din orașul Vișeu de Sus, creând mari dezavantaje și disconfort uriaș concetățenilor. ,,Ajutorul lui Ionel Bogdan pentru Vișeu de Sus a fost doar la nivel de declarații nu de fapte, dar ne vom descurca ca întotdeauna și vom găsi soluții pentru a realiza aceste obiective. Cerem însă ca adevărul să fie transmis public, iar Ionel Bogdan să ne spună unde sunt banii din POIM, unde este dezvoltarea regională a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Maramureș, unde sunt banii care reveneau UAT Vișeu de Sus pentru rețelele de apă și apă uzată?”, a conchis primarul orașului Vișeu de Sus, Vasile Coman.

Biroul de presă al PSD Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA