AcasăActualitatePoliticValeriu Zgonea: 80% din legislație vine de la Bruxelles, iar duminică trebuie...

Valeriu Zgonea: 80% din legislație vine de la Bruxelles, iar duminică trebuie să ieșim la vot, masiv!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea s-a aflat luni, 19 mai, în Maramureș. Acesta a luat parte la o vizită electorală realizată în Sighetu Marmației, unde s-a întâlnit cu activul social-democrat din municipiu și cu simpatizanții PSD, la Casa de Cultură, dar a vizitat și Platforma industrială specializată în producerea lemnului și parchetului — AVIVA.

Președintele Camerei Deputaților a discutat cu managerii fabricii și s-a arătat încântat de faptul că la Sighetu Marmației se pune accentul pe dezvoltarea unor profile economice de nișă. Din delegația Maramureșului a făcut parte președintele PSD, Gabriel Zetea, parlamentarii social-democrați Liviu Marian Pop, Gheorghe Șimon, Florin Tătaru, liderul PSD Sighetu Marmației, Sorin Vlașin, fostul președinte al filialei județene, Eugenia Godja.

„Aștept de la europarlamentarii PSD să facă de două ori mai bine ce au făcut în ultimii cinci ani, adică să apere România, să protejeze interesele noastre, să se bată pentru directivele care sunt în interesul cetățenilor români, să le blocheze pe celelalte care ne dezavantajează, să avem o echipă care să se bată pentru resursele financiare”, a spus Valeriu Zgonea. Știți foarte bine că 80% din legislație vine de la Bruxelles și resursele financiare se împart acolo.

Să dea Dumnezeu să înțeleagă românii că nu mai trebuie să ajungă în Parlamentul European oameni ca Monica Macovei sau Cristian Preda, anti-români care să fie plăți de români și să vorbească de rău România. Avem nevoie de o legislație care să genereze locuri de muncă, să avem acceptul Uniunii Europene pentru mai multe resurse financiare, ajutoare pentru companiile care vin să investească în România, să putem implementa reducerea CAS, să putem implementa și să înțeleagă Bruxelles-ul că e nevoie ca profitul să fie reinvestit, iar toate proiectele care le avem împreună cu ceilalți parteneri să genereze locuri de muncă”, a explicat președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, care a arătat că în 2013, sub guvernarea USL, au fost create peste 80.000 de locuri de muncă.

Duminică trebuie să trimitem în Parlamentul European oameni mândri că sunt români!

Valeriu Zgonea a vorbit și despre proiectul PSD care dorește reducerea TVA la alimente de la 1 ianuarie 2015. ”Acesta este proiectul nostru. Dacă reușim să-l convingem și pe Crin Antonescu și liberali să vină la muncă, vom avea o echipă de 70%. Dacă dl Antonescu stă în opoziție, atunci o să fie foarte greu. Dar probabil că o să-i facem hatârului și dânsului, și domnului Iohannis și vom adopta pentru dânșii ora Londrei.

Dacă punem la ora 12.00 ședințele de Parlament, dl Antonescu vine și el la ora 2.00 și e foarte bine pentru toată lumea, muncim și noi. Dacă-l învățăm și pe Crin Antonescu munca și-l facem să înțeleagă că acești oameni se trezesc la 8.00 pentru a avea o pâine pentru familiile lor, atunci e foarte bine. Pentru mine, Crin Antonescu reprezintă o mare dezamăgire, n-a înțeles nimic din șansa pe care  i-am oferit-o”, a subliniat președintele Camerei Deputaților.

”Victor Ponta, Gabriel Zetea, Sorin Vlașin, eu, noi toți am demonstrat că suntem oameni normali care vrem mai mult și mai bine pentru noi, dar și pentru România. Vrem să trăim liberi și cu decență în țara noastră. După doi ani de zile de când am preluat guvernararea, avem 40% în sondaje. Ceea ce dovedește că guvernăm bine. 25 mai este o zi foarte importantă pentru România. În 25 mai trebuie să ne aducem prietenii la vot, să ieșim masiv la urne și să trimitem în Parlamentul European oameni mândri că sunt români!”, a declarat Valeriu Zgonea, în fața electoratului PSD prezent miercuri, 19 mai, la Casa de Cultură din Sighetu Marmației.

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA