AcasăActualitateSocialVălenii Lăpuşului: A fugit de poliţişti şi s-a răsturnat cu maşina în...

Vălenii Lăpuşului: A fugit de poliţişti şi s-a răsturnat cu maşina în afara carosabilului

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ieri dimineaţă, la ora 10.00, poliţiştii din Coroieni au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism ce se deplasa pe DJ 109F din Vălenii Lăpuşului. În încercarea de a se sustrage controlului, şoferul acestuia nu a oprit şi, pe DJ 109G, într-o curbă, a părăsit carosabilul şi s-a răsturnat pe câmp, după care a fugit de la locul evenimentului.

În urma căutărilor şi investigaţiilor efectuate, poliţiştii l-au identificat în scurt timp. Este vorba despre un tânăr de 22 de ani din Vălenii Lăpuşului, care nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În maşina condusă de acesta se mai afla o tânără de 18 ani care a suferit leziuni corporale şi a fost transportată la spital, dar nu a rămas internată.

Tânărul de 22 de ani este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de conducere fără permis, părăsirea locului accidentului şi vătămare corporală din culpă.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA