AcasăActualitateVAL DE CANICULĂ ÎN ROMÂNIA - Restricții de circulație în Maramureș și...

VAL DE CANICULĂ ÎN ROMÂNIA – Restricții de circulație în Maramureș și mai multe județe ale țării

spot_img

DISTRIBUIȚI

Instituția Prefectului Maramureș a emis un comunicat în această dimineață care face referire la restricțiile de circulație impuse în aproape toate județele din țară, din cauza valului de căldură ce urmează să traverseze România. 

Joi, vineri și sâmbătă (29-31 iulie), în intervalul orar 12:00-20:00, se vor institui restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe întreaga rețea rutieră, exceptând județele: Harghita, Neamț, Suceava și Botoșani.

Aceste restricții vor fi instituite ca urmare a avertizărilor de caniculă emise de către Administraţia Naţională de Meteorologie.

Măsura este adoptată pentru protejarea și conservarea sectoarelor de drum cu îmbrăcăminte bituminoasă, respectiv pentru prevenirea deformațiilor majore ireversibile (ce implică și pierderea stabilității straturilor rutiere) care pot apărea pe rețeaua  rutieră, ca efect al desfășurării traficului greu în condițiile climatice de caniculă. 

Amintim conducătorilor auto că măsurile adoptate de CNAIR sunt dispuse în baza prevederilor articolului 44 alin.2 al Ordonanţei de Guvern nr.43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora administratorul drumului ”poate interzice temporar circulaţia vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe autostrăzile şi drumurile naţionale din judeţele afectate de codul portocaliu, cu excepţia:

•           transporturilor de persoane;

•           transporturilor de animale vii şi de produse perisabile de origine animală şi vegetală;

•           vehicule care participă la intervenţii în caz de forţă majoră;

•           transporturi funerare;

•           transporturi poştale;

•           transporturi de echipamente de prim ajutor;

•           transporturi pentru distribuire de carburanţi;

•           transporturi de mărfuri sub temperatura controlată;

•           transporturi pentru tractări vehicule avariate;

•           transporturi pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate;

•           transporturi cu vehicule specializate destinate prin construcţie salubrizării;

•           transporturi apă îmbuteliată;

•           transporturi produse provenite din exploatări agricole;

•           transporturi militare implicate în exerciţii multinaţionale.”

Pe parcursul următoarelor zile vom reveni cu alte noi comunicate, în funcţie de avertizările meteorologice emise de A.N.M.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Romania S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 sau pot accesa pagina de internet: www.cnadnr.ro/Situatia Drumurilor Naționale.

loading...

DISTRIBUIȚI

1 COMENTARIU

  1. Veniți domnilor care ați dat aceste restricții și stați voi într-o cabină de camion sub razele soarelui , și vedeți ce bine e . In Ungaria dacă temperatura creste mai mare de 30°C se dă drumul la camioane. Restricționați basculele care circula peste tonaj și camioanele cu lemne că ăștia dorm acasă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA