VACANȚĂ PRELUNGITĂ Luni şi marţi, şcolile şi grădiniţele sunt închise în Bucureşti şi în judeţul Ilfov din cauza condiţiilor meteo, a anunţat Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea. Decizii similiare au fost luate de autoritățile din Ialomiţa, Buzău, Vrancea, Tulcea, Constanța, Suceava, Galați. În Teleorman și Vaslui, cursurile vor fi suspendate doar luni, deocamdată.
Primăria Constanța a anunțat sâmbătă că a luat decizia suspendării cursurilor școlare timp de două zile, 9 și 10 ianuarie, în toate unitățile de învățământ de pe raza municipiului, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, relatează Realitatea.net.
Unitățile de învățământ din județul Tulcea vor fi închise în primele două zile ale săptămânii viitoare, din cauza drumurilor blocate de zăpezi și a viscolului.
Decizia luată la solicitarea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) a fost aprobată sâmbătă de membrii Comandamentului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) cu scopul de a preveni problemele care ar putea să apară în timpul transportului elevilor la unitățile de învățământ.
„Cursurile care nu se vor efectua în zilele de luni și marți vor fi recuperate până la sfârșitul semestrului școlar, conform deciziilor consiliilor de administrație ale unităților de învățământ”, a precizat pentru AGERPRES inspectorul general al ISJ, Mihai Stroe.
Inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Buzău, Florina Stoian, a declarat că decizia de a ţine şcolile şi grădiniţele închise luni şi marţi a fost luată sâmbătă, în jurul prânzului, după ce ANM a emis codul galben de vreme geroasă.
Autorităţile din judeţul Ialomiţa au decis ca toate şcolile şi grădiniţele să fie închise, în zilele de luni şi marţi, măsura fiind luată în condiţiile în care, ca urmare a căderilor masive de zăpadă, pe multe drumuri din acest judeţ se circulă cu dificultate.
Vezi continuarea, AICI.
Sursă foto.