AcasăActualitatePoliticUSL vrea să recucerească Moldova! Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa...

USL vrea să recucerească Moldova! Ponta: Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Premierul Victor Ponta a declarat că cei care au greşit politic trebuie schimbaţi din funcţie şi cei care au încălcat legea, pedepsiţi, el adăugând, în acest context: „Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur. Am întâlnit şi mulţi mincinoşi, dar niciunul ca Flutur”.
Preşedintele PSD, Victor Ponta, a spus, sâmbătă, la un miting USL de la Suceava, că Uniunea începe să câştige bătăliile pentru eliberarea României de ceea ce a fost „regimul portocaliu” al lui Traian Băsescu şi le-a transmis simpatizanţilor USL că trebuie să câştige alegerile şi la Suceava.
Premierul a subliniat că are o datorie faţă de oamenii din această zonă a ţării întrucât aici a copilărit, la Pârteşti, şi că atunci când la Bucureşti oamenii stăteau în frig şi nu aveau mâncare, primea din Bucovina „barabule” (cartofi).
„Am datoria de a rupe un necaz, un blestem”, a spus Ponta, care a arătat că acest „necaz” al sucevenilor este conducerea actuală PDL a judeţului.

El a mai afirmat că a fost procuror şi că în viaţa lui a întâlnit mulţi hoţi, dar niciunul ca Gheorghe Flutur.
„Am întâlnit mulţi hoţi în viaţa mea, dar niciunul mai mare ca Flutur. Am întâlnit şi mulţi mincinoşi, dar niciunul ca Flutur”, a spus Ponta, care a precizat că a cunoscut şi mulţi miniştri, dar niciunul care să omoare găinile oamenilor şi să vândă apă chioară.
El a spus că primarul Sucevei, Ion Lungu, este mai rău decât Emil Boc şi a adăugat că „atunci când aude Lungu de Flutur, parcă aude Boc de Băsescu”.
Victor Ponta a susţinut că cei care au greşit politic trebuie să plece din funcţie, iar cei care au încălcat legea trebuie să plătească.
„Cred că într-un partid de mincinoşi şi hoţi ca PDL, cel care a încălcat legea cel mai mult a fost Flutur şi trebuie să plătească pentru asta”, a mai declarat preşedintele PSD.
El a mai spus că la Suceava lupta electorală nu este între USL şi PDL, ci între oameni cinstiţi şi cei care au pus stăpânire mai rău ca boierii pe vieţile oamenilor şi pe banul public.
„Dacă nu erai PDL-ist nu aveai voie să trăieşti. Cred că este de datoria noastră să arătăm că lucrurile se pot schimba în bine”, a mai spus Victor Ponta.
Premierul Victor Ponta, însoţit de liderii PNL, Crin Antonescu şi PC, Daniel Constantin, dar şi de primarul sectorului 4 din Bucureşti, Cristian Popescu-Piedone şi de lideri ai USL din judeţele Neamţ şi Suceava au participat, sâmbătă, la Fălticeni şi Suceava, la două mitinguri electorale.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA