AcasăEvenimentUSL merge mai departe! CC nu se mai poate opune suspendării lui...

USL merge mai departe! CC nu se mai poate opune suspendării lui Băsescu!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Parlamentul se reuneşte în sesiune extraordinară, cel mai probabil, în această după-amiază,  pentru a discuta despre suspendarea preşedintelui. USL va depune o cerere în acest sens astăzi. Potrivit Constituţiei, propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă preşedintelui. Şeful statului poate fi suspendat, cu votul majorităţii parlamentarilor, în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei şi cu consultarea Curţii Constituţionale care dă un aviz consultativ. Dacă acest lucru se întâmplă, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea preşedintelui.

În cursul acestei dimineți, parlamentarii USL au primit dispoziții prin care li s-a cerut să nu plece din Bucureşti, iar juriştii partidului lucrează acum la documentele de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, susţin surse din USL.
Tototdată, în şedinţa de Guvern de astăzi ar urma să se adopte o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea legii referendumului, astfel încât preşedintele să poată fi demis fi demis cu 50% plus unu din sufragiile celor care se prezintă la vot la vot, nu din numărul total al alegătorilor.
Deputatul PNL Eugen Nicolăescu a declarat astăzi că documentul de suspendare a preşedintelui va fi depus într-o oră la Birourile Permanent, iar plenul reunit astăzi sau mâine dimineață. Documentul are 10-15 pagini şi încă se lucrează la el.
Miercuri, la orele amiezii, grupurile parlamentzare ale UDMR s-au reunit în şedinţă de urgenţă la solicitarea liderilor Uniunii pentru a discuta despre cererea USL de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu.
Maghiarii vor să stabilească strategia şi poziţia pe care o vor adopta în legătură cu această solicitare.
„Da, discutam despre suspendarea presedintelui. Eu personal sunt de acord si acum discutam si cu colegii sa vedem cum vom merge noi ca partid”, a declarat Gyorgy Frunda.

CC nu se mai poate opune suspendării lui Băsescu!
Judecătorii Curţii Constituţionale nu se mai pot opune procedurii de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, după ce Guvernul a decis, prin ordonanţă de urgenţă, că avizul CC asupra hotărârilor Parlamentului este unul consultativ, au declarat surse guvernamentale.

Surse oficiale au declarat anterior că Guvernul a decis, prin ordonanţă de urgenţă, să modifice Legea Curţii Constituţionale, stabilind că instituţia nu va mai emite un aviz obligatoriu asupra hotărârilor Parlamentului.
Proiectul de ordonanţă, prin care avizul Curţii va fi tratat drept unul consulativ pentru hotărârile Parlamentului, a fost inclus pe agenda suplimentară a şedinţei de miercuri a Guvernului şi a fost aprobat.
„Nu s-a modificat nimic legat de schimbarea ori revocarea judecătorilor Curţii Constituţionale, dar s-a modificat Legea CCR, prin revenire la situaţia de dinainte de 2010, când Boc a făcut modificări, argumentul invocat fiind de a nu mai forţa Curtea Constituţională să fie «actor politic» şi să ia partea uneia dintre instituţiile politice aflate în conflict. Altfel spus, s-a luat posibilitatea de a da avize obligatorii legate de hotărârile Parlamentului” , au declarat sursele citate.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA