AcasăEvenimentSportUS OPEN - Simona Halep a trecut de Safarova și e în...

US OPEN – Simona Halep a trecut de Safarova și e în turul trei

spot_img

DISTRIBUIȚI

US OPEN Simona Halep s-a calificat pentru a patra oară în carieră în turul 3 de la US Open, după ce a trecut, după un meci disputat, de Lucie Safarova (44 WTA).

Românca a avut un început excelent de meci și a condus cu 3-0, cu două break-uri reușite, dar Safarova, finalistă anul trecut la Roland Garros, a revenit spectaculos și a restabilit egalitatea, 3-3. Ghemul al șaptelea a fost unul foarte disputat, Safarova având mai multe oportunități de a prelua conducerea, însă Halep a reușit break-ul în cele din urmă, iar apoi și-a trecut în cont alte două ghemuri, ultimul un break ”alb”, adjudecându-și primul set cu 6-3.

Safarova a început foarte bine manșa secundă, pe serviciul Simonei, dar reprezentanta noastră și-a recuperat break-ul, iar apoi a preluat conducerea (2-1). Cehoaica a egalat, 2-2, iar apoi a câștigat contra serviciului. Halep a făcut apoi break (3-3), iar apoi a trecut din nou la cârmă (4-3). Cele două jucătoare și-au fructificat serviciul în următoarele două ghemuri, iar Halep a încheiat meciul pe serviciul cehoaicei, ultimul punct al confruntării fiind o dublă greșeală.

Halep a avut 4 ași în acest meci, iar Safarova doar unul, românca a comis o dublă greșeală, iar Safarova 5. Cehoaica a avut mai multe lovituri direct câștigătoare, 16, față de 9 ale Simonei, care a comis 20 de erori neforțate, mult mai puțin decât Safarova — 44.

Simona Halep o conduce cu 4-1 pe Safarova, care a câștigat singurul meci în 2011, în turul al doilea la Toronto, cu 6-2, 6-4. Halep s-a impus în 2013 în semifinale la Nurnberg, cu 6-3, 0-6, 6-2, în 2014 în turul al treilea la Indian Wells, cu 6-2, 4-6, 6-4, tot în 2014, în optimi la Cincinnati, cu 6-4, 7-5, și acum la New York.

„La început, am jucat bine, apoi mi-am pierdut puțin încrederea, e dificil de jucat cu Sarafova. Mi-am spus că trebuie să mă relaxez și să joc așa cum am făcut-o în primele 3 game-uri. Cu Sarafova am avut mereu meciuri dure, este o jucătoare foarte bună, dar am câștigat ultimele 3 întâlniri cu ea.

Îmi place să fiu agresivă, să iau mingea repede. Vreau să am stilul meu, se îmbunătățește forehand-ul meu, am mai multă încredere. Sunt dură cu mine, uneori asta mă ajută să scot afară ceea ce este negativ. Nu accept greșelile ușoare!

M-am simțit bine pe teren, este o experiență frumoasă să joci cu acoperișul tras, a fost puțin cam frig, dar a fost frumos. E mai zgomotos decât de obicei”, a spus Simona, la Eurosport, după meci.

În faza următoare, Halep va evolua cu învingătoarea meciului Timea Babos (Ungaria), locul 34 WTA şi cap de serie numărul 31 – Richel Hogenkamp (Olanda), locul 165 WTA, venită din calificări.

Calificarea în turul al treilea este recompensată cu un premiu de 140.000 de dolari şi 130 de puncte WTA.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA