AcasăMARAMURESUL ISTORICURMARIT SI PRINS - Un italian a fost retinut in timp ce...

URMARIT SI PRINS – Un italian a fost retinut in timp ce incerca sa intre fraudulos in tara la volanul unui autoturism furat

spot_img

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au reţinut un cetăţean italian care a refuzat să se supună controlului de frontieră și a încercat să intre ilegal în România, conducând un autoturism furat. Barbatul s-a prezentat în data de 21.06.2012, în jurul orei 04.00, pentru a intra în țară prin PTF Urziceni, conducând un autoturism marca Fiat Doblo, înmatriculat în Italia.

În momentul în care a ajuns în dreptul echipei de control, conducătorul autoturismului a accelerat, deplasându-se în mare viteză spre localitatea Carei, sustrăgându-se astfel de la controlul de frontieră. La intrarea în localitate, autoturismul a fost blocat de un echipaj al poliţiei de frontieră, iar conducătorul auto a fost reţinut şi condus la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Carei, ocazie cu care a declarat că este cetăţean israelian, în vârstă de 38 ani. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că autoturismul pe care îl conducea bărbatul este declarat furat din Italia, din data de 18 iunie a.c. De asemenea, s-a stabilit că persoana în cauză este de fapt cetăţeanul italian Sandro L. în vârstă de 38 ani, acesta declarând initial autorităților o altă identitate. În baza acordului româno-maghiar, bărbatul a fost predat autorităților de frontieră vecine, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA