AcasăEvenimentUrbis scoate oamenii în stradă la Nistru. Vezi ce zice directorul Pop...

Urbis scoate oamenii în stradă la Nistru. Vezi ce zice directorul Pop Ioan

spot_img

DISTRIBUIȚI

Protest la Nistru, oraşul Tăuţii Măgherăuş. Aproximativ 200 de persoane au blocat un drum după ce s-a decis suspendarea licenţei de transport pentru firma privată care făcea până acum cursele de transport în comun şi care făceau legătura cu Baia Mare.

Noul operator, Urbis SA, nu este însă agreat de localnicii din Nistru. Mai ales că de când a intrat pe piaţă noul operator preţul unui abonament a crescut de la 150 lei pe lună la 175 lei pe lună.

Directorul de la Urbis, Pop Ioan a declarat,  pentru 2.actualmm.ro, că primarul Cătălin Cherecheş şi citymanagerul Vasile Barbul au fost informaţi cu privire la acest incident, în 6 ianuarie urmând a se lua o serie de decizii.

„Acolo a fost o problemă cu informarea lor. Oamenii de acolo nu au fost informaţi de către autorităţile locale cu privire la noul program de transport. Oamenii  vor  vechiul program de transport. Noul program a fost transmis către primării, toată lumea a fost de acord şi nimeni nu avut de comentat nimic.

Iar acum, când am intrat pe noul program, au apărut nemulţumirile. Am chemat acolo pe primar, viceprimar şi secretar şi luni o să avem o discuţie şi să  vedem ce facem. Pentru că Primăria ştia  ce curse sunt, de la ce ore şi de unde până unde sunt.

Deocamdată până luni se circulă după programul pe care l-au avut, iar luni vom discuta.  După şedinţa de dimineaţă, vom  avea o discuţie cu c ei de la primărie şi vom vedea care este situaţia. Nu e nicio problemă  pentru noi să facem curse, că doar de aia suntem puşi acolo, dar problema e cine le plăteşte. Pentru că biletele care au fost date şi abonamentele aun fost pe o anumită distanţă. Primăria va trebui să suporte distanţa în plus pe care o vor oamenii, de circa 1,6 km”, a declarat directorul Urbis Baia Mare, Ioan Pop.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA