AcasăEvenimentUPDATE - TAXIMETRIST ÎNCĂTUŞAT - Cu 1,30 mg/l alcool pur în aerul...

UPDATE – TAXIMETRIST ÎNCĂTUŞAT – Cu 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat un taximetrist din Baia Mare a fost încătuşat de poliţişti. A devenit violent după un accident

spot_img

DISTRIBUIȚI

Băut şi cu poftă de scandal, un taximetrist a reacţionat violent în urma unui accident rutier produs la Baia Mare. S-a întâmplat ieri, 17 ianuarie, ora 17.45, un echipaj al Biroului de Poliţie rutieră Baia Mare a fost sesizat prin 112, despre faptul că, pe strada Culturii din municipiu, s-a produs un accident rutier soldat cu avarii.

Echipajul de politie s-a deplasat la fata locului unde agenţii rutieri au identificat autoturismele implicate într-o coliziune, respectiv un autovehicul Ford şi un Peugeot – taxi. În timpul efectuării activităţilor specifice de identificare, conducătorul taxiului a refuzat să se legitimeze şi a avut un comportament violent, verbal şi fizic, faţă de proprietarul celuilalt autovehicul dar şi faţă de unul dintre agenţii de poliţie. S-a procedat la imobilizarea bărbatului care ulterior a fost identificat în persoana lui Florian M., de 50 ani, din Baia Mare, de profesie taximetrist. Acesta a fost testat cu aparatul alcotest care a indicat o valoare de peste 1.30 mg/l alcool pur in aerul expirat, fiind condus la spital unde i s-au recoltat probele biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Faţă de Florian M., poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice. Faţă de cel în cauză a fost întocmit şi un dosar de urmărire penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, care a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare. Florian M. este cercetat în stare de reţinere.

ACTUALIZARE 1: Taximetristul care s-a comportat violent în urma unui accident rutier a fost arestat preventiv

 Ieri, 18 ianuarie, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare, Instanţa competentă a dispus arestarea preventivă a lui Florian M., de 50 ani, din Baia Mare, pentru o perioada de 29 de zile. Cel în cauză este cercetat pentru conducerea unui autovehicul cu o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi pentru atitudinea violentă faţă de echipajul de poliţie care s-a deplasat la faţa locului în vederea cercetării faptei.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA