Acasă Actualitate UNIC ÎN ROMÂNIA – Baia Mare are de acum un poligon pentru...

UNIC ÎN ROMÂNIA – Baia Mare are de acum un poligon pentru orientare sportivă cu posturi de control fixe

DISTRIBUIȚI

UNIC ÎN ROMÂNIA  În cadrul manifestării “Castane 2018” Clubul Sportiv Stiinta Electro Sistem Baia Mare a demarat un proiect unic în țara noastră, respectiv montarea unui traseu pentru orientare sportivă cu posturi de control fixe și nedemontabile.  Locația aleasă pentru acest proiect-pilot a fost Parcul Municipal Regina Maria, acolo unde sunt prevăzute 12 posturi de control înșirate de-a lungul unui traseu de 1.200 de metri. Gradul de dificultate al traseului este foarte ușor și poate fi parcurs de către oricine, de la copiii de 7-8 ani până la persoanele cu vârstă înaintată, deoarece se poate parcurge atât în alergare cât și la pas, individual, în grupuri sau, de ce nu, în familie.

Scopul principal al acestei acțiuni a fost în primul rând popularizarea sportului numit orientare, prin acest poligon se urmărește ca un număr cât mai mare de cetățeni să ia un prim contact cu o hartă de orientare. În plus, aceasta poate fi o activitate relaxantă, înlocuindu-se plimbarea pe alei cu o plimbare de-a lungul traseului de orientare cu o hartă în mână.

Panoul de prezentare se află situat lângă Ciuperca din Parcul Municipal, acolo unde, prin grija CS Electro Sistem Baia Mare, se vor pune permanent la dispoziția doritorilor hărți cu traseul de orientare.

Pasul următor în acest proiect va fi montarea de poligoane fixe și în vecinătatea parcului municipal, respectiv pădurea de sub Piatra Virgină și mai apoi zona Usturoiului, pentru a se putea crea trasee de orientare de dificultate medie și crescută.

Se aduc mulțumiri SPAU și Consiliului Local Baia Mare pentru acordul dat în privința amplasării poligonului în locația respectivă  precum și SC Electro Sistem Baia Mare SRL: d-lui ing. Blasko Ștefan pentru întregul sprijin, personalului din sectile betoane, vopsitorie și etichetare pentru suportul logistic, sportivilor de la CS Electro Sistem pentru ajutorul dat.

Informații furnizate de CS Electro Sistem Baia Mare

Loading...
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Proctoline






TE-AR MAI PUTEA INTERESA

ACCIDENT ÎN TĂUȚII DE SUS – Impact frontal între două autoturisme

Un accident rutier a avut loc în această dimineață, în jurul orei 8:00, pe DN 18, pe raza localității Tăuții de Sus. Potrivit primelor...

ACȚIUNE DE SALVARE BAIA MARE – Bebeluș de 6 luni, transportat cu avionul SMURD cu arsuri grave

O acțiune de salvare contratimp a avut loc az-noapte în Baia Mare. Un bebeluș de numai 6 luni care a suferit arsuri pe 30%...

LUCRĂRI LA REȚEA – Furnizarea apei, sistată temporar pe o stradă din Baia Mare

Băimărenii de pe strada Alba Iulia din Baia Mare vor rămâne fără apă potabilă la robinete azi, 17 septembrie, timp de câteva ore. Sistarea...

PREȚUIRE PENTRU SALVATORII DIN LINIA ÎNTÂI – Cadrele medicale de la Spitalul de Boli Infecțioase din Baia Mare au fost recompensate cu daruri simbolice...

A trecut deja o jumătate de an de când cadrele medicale din linia întâi duc o luptă neobosită cu virusul care, într-o mai mică...

Coaliția pentru Maramureș a lansat candidații din Țara Codrului pentru alegerile din 27 septembrie

Candidații pentru primăriile din Țara Codrului au fost lansați, zilele trecute, în Ariniș. Primari cu multe mandate în spate, dar și candidați aflați la...