AcasăActualitateUNANIMITATE DE VOTURI - Aviz favorabil pentru solicitarea lui Klaus Iohannis pentru...

UNANIMITATE DE VOTURI – Aviz favorabil pentru solicitarea lui Klaus Iohannis pentru referendum pe Justiţie

spot_img

DISTRIBUIȚI

UNANIMITATE DE VOTURI Comisiile juridice reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatul au dat marţi, cu unanimitate de voturi, un aviz favorabil solicitării preşedintelui Klaus Iohannis privind organizarea unui referendum pe Justiţie, social-democratul Şerban Nicolae afirmând însă că acest demers al şefului statului va costa aproximativ 250 milioane lei, bani care nu au fost prevăzuţi în bugetul pe 2017, scrie News.

UNANIMITATE DE VOTURI Parlamentarii PNL şi USR au afirmat că sunt de acord cu solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis, care este „justificată” şi „întemeiată”, în timp ce deputatul UDMR Marton Arpad a susţinut că ar trebui să existe mai multe detalii în ceea ce priveşte întrebarea la care urmează să răspundă românii, în caz contrar s-ar ajunge la „neglijenţa în serviciu”.

Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Şerban Nicolae, a precizat, la rândul său, că organizarea acestui referendum va costa aproximativ 250 milioane lei, dar sunt întrunite toate cerinţele prevăzute de lege.

Preşedintele Klaus Iohannis a declanşat în 24 ianuarie procedura pentru organizarea referendumului privind justiţia şi a transmis Parlamentului o scrisoare pe această temă.

„Marţi, 24 ianuarie a.c., Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a declanşat, în conformitate cu prevederile art. 90 din Constituţia României, procedura privind organizarea unui referendum naţional prin care poporul să-şi exprime voinţa cu privire la următoarea problemă de interes naţional: Continuarea luptei împotriva corupţiei şi asigurarea integrităţii funcţiei publice”, anunţa Administraţia Prezidenţială.

Scrisoarea pe tema referendumului a fost transmisă preşedinţilor celor două Camere, solicitând consultarea Parlamentului cu privire la problema sus menţionată.

Potrivit Legii referendumului, Parlamentul are la dispoziţie 20 de zile să dea un aviz consultativ pentru referendumul convocat de către preşedinte.

În cazul în care termenul de 20 de zile este depăşit, procedura de consultare se consideră a fi îndeplinită.

sursa

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA