AcasăEvenimentUn ucrainean și doi români reținuți la frontieră cu 9.000 pachete...

Un ucrainean și doi români reținuți la frontieră cu 9.000 pachete țigări (VIDEO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au reținut trei cetățeni, un ucrainean și doi români, în timp ce încercau să introducă ilegal peste frontiera de stat a României, 9.000 pachete țigări de proveniență ucraineană.

BOCICOIU MARE: Doi tineri retinuti in beciul unui imobil
Ieri, 2 decembrie a.c., la nivelul Sectorului P.F. Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş, s-a declanşat o acţiune în zona de responsabilitate, în vederea combaterii contrabandei cu ţigarete de provenienţă ucraineană. Astfel, în jurul orei 19.00, lucrătorii noştri au observat două persoane care se deplasau de la malul râului Tisa, transportând colete cu ţigări, spre interiorul localităţii Bocicoiu Mare.

La faţa locului, s-au deplasat mai multe echipaje însoţite de câini de urmă şi intervenţie, fiind încercuită zona unde au fost observate cele două persoane. Drept urmare, în spatele unui imobil de pe raza localităţii Bocicoiu Mare, au fost descoperite şi reţinute persoanele în cauză, acestea fiind N. B., de 16 ani şi G. T., de 21 de ani, ambele de sex masculin, domiciliate pe raza jud. Maramureş.
Cei doi tineri, au declarat că au depozitat coletele într-un beci al unui imobil, în speranţa că nu vor fi depistate de către lucrătorii noştri. Poliţiştii de frontieră s-au deplasat la adresa indicată şi, în prezenţa proprietarului, au descoperit, în beci, patru colete cu ţigări. În urma inventarierii s-a constatat că acestea conţin 2.000 pachete ţigări, de provenienţă ucraineană, mărcile Viceroy şi Jin Ling. Cei doi maramureşeni sunt cercetaţi de către poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă.

Sarasău: Ucrainean prins cu tigari de contrabanda
Şi la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sarasău, jud. Maramureş, s-a declanşat, ieri, o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de competenţă. Astfel, în jurul orei 23.50, o patrulă a poliţiei de frontieră a observat mai multe persoane care se deplasau de la malul râului Tisa spre interiorul ţării transportând, în spate, mai multe colete voluminoase. Imediat, la faţa locului, s-a deplasat o echipă de intervenţie care a acţionat pentru reţinerea persoanelor în cauză, efectuând somaţiile legale prin voce, moment în care acestea au abandonat coletele şi au fugit, dispersându-se pe mai multe direcţii. În urma acţiunii, poliţiştii de frontieră au reuşit să reţină un cetăţean ucrainean, C. Ivan, în vârstă de 19 ani şi au descoperit 14 colete învelite în folie de culoare neagră. Totodată, au fost anunţate despre activitatea infracţională şi autorităţile de frontieră ale statului vecin, în vederea cercetării în comun a evenimentului.
De asemenea, o echipă operativă a inventariat cele 14 colete şi s-a constatat că acestea conţin 7.000 pachete ţigări, de provenienţă ucraineană, mărcile Viceroy şi Jin Ling. Cetăţeanul ucrainean este cercetat de către poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă şi trecere ilegală a frontierei de stat.
Întreaga cantitate de ţigări, în valoare totală de 80.000 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare se fac cercetări pentru identificarea tuturor persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA