AcasăMARAMURESUL ISTORICUn tânăr depistat cu 4.500 l alcool (FOTO)

Un tânăr depistat cu 4.500 l alcool (FOTO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

Combaterea activităţii infracţionale de pe raza judeţului Satu Mare reprezintă o prioritate pentru  oamenii legii, astfel că activitatea continuă a acestora se fructifică în rezultate cum ar fi captura a 4.500 l alcool dublu rafinat.

Poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică în colaborare cu cei  din cadrul Serviciului de Acţiuni Speciale  au identificat în flagrant pe raza municipiului Satu Mare un tânăr de 25 de ani, care transporta alcool cu o autoutilitară marca Mercedes.

În urma verificărilor efectuate  a rezultat faptul că Petru H. , deţinea şi transporta cu o autoutilitară cantitatea de aproximativ 4200 l alcool .Bărbatul a fost condus la unitatea de Poliţie unde a fost preluat de poliţiştii din cadrul  Serviciul de Investigare a Fraudelor . În urma investigaţiilor efectuate de aceştia ,au stabilit că în parcarea magazinului Auchan situat pe strada Careiului, din municipiu tănărul mai deţine 300 l alcool , care se află într-o altă autoutilitară parcată . Pentru întreaga cantitate acesta nu  a  putut  dovedi provenienţa  iar    recipienţii în care se aflau cantităţile de alcool nu erau marcaţi conform prevederilor legale.Prejudiciul estimat este de aproximativ 50.000 lei .

Cele două autoutilitare şi cantitatea de alcool au fost indisponibilizate , iar tânărul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere în afara antrepozitului fiscal a unei cantităţi de alcool peste limita legală de 200 l urmând a se efectua investigaţii pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA