AcasăEvenimentSportUn succes fără precedent! Spania are cinci echipe în semifinalele celor două...

Un succes fără precedent! Spania are cinci echipe în semifinalele celor două competiții continentale!

DISTRIBUIȚI

Spania a intrat în cupele europene cu şapte echipe: campioana FC Barcelona, vicecampioana Real Madrid, FC Valencia – locul 3 în campionat, Villarreal – locul 4, toate patru în Liga campionilor, Atletico Madrid – locul 7, Athletic Bilbao – locul 6 şi FC Sevilla – locul 5, în Liga Europa. Cinci dintre acestea au ajuns în penultimul act al competiţiilor continentale, FC Barcelona şi Real Madrid în Liga Campionilor, Athletic Bilbao, Valencia şi Ateltico Madrid, în Liga Europa.
Fostul jucător brazilian Ronaldo a estimat că finala Ligii Campionilor se va desfăşura între Barca (Chelsea este adversara din semifinale) şi Real Madrid (cu Bayern Munchen). „Spania suferă din cauza crizei economice, dar aceste echipe sunt deasupra tuturor. Finala este pentru ele”, a explicat „Il Fenomeno”.

As îi citează bookmaker-i, care văd FC Barcelona şi Athletic Bilbao drept „eurofavorite”. Spania este sigură că va avea o finalistă, în competiţia al cărei ultim act se va disputa la Bucureşti, după ce într-una dintre semifinale se vor întâlni Valencia şi Atletico Madrid.
„Sudul Europei, lovit de criza economică, a dat cu tifla nordului Bătrânului Continent. Astfel, o a şasea semifinalistă vine din Portugalia, Sporting Lisabona, în Liga Europa”, a comentat AFP.
În As, Kiko, fost jucător la Atletico Madrid, a găsit explicaţia succesului spaniol: „Improvizaţia şi talentul fac diferenţa”.
AFP notează că Liga Europa nu este, totuşi, o competiţie pe placul echipelor din jumătatea de nord a continentului. Cele două formaţii din Manchester, United şi City, au „alunecat” în 16-imile Ligii Europa după evoluţiile decepţionante din Liga Campionilor. Managerul lui Manchester United, Alex Ferguson, a considerat drept o „pedeapsă” acest lucru. Astfel că ambele formaţii au părăsit şi această competiţie în optimi, preferând să se concentreze asupra campionatului intern, unde ocupă primele două locuri.
„Nu am jucat niciodată în Europa la fel de determinaţi ca în campionat”, a recunoscut interanţionalul francez al lui Manchester United, Patrice Evra, după ce echipa sa a fost eliminată de Athletic Bilbao.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.






TE-AR MAI PUTEA INTERESA