AcasăOPINIIUn Parlament mai mare decât Casa Poporului!

Un Parlament mai mare decât Casa Poporului!

DISTRIBUIȚI

Anormalităţile post-decembriste au fost într-un crescendo constant, aşa cum România comunistă a fost într-un tot mai accentuat infern. Sunt semnele evidenţei că ţara se îndreaptă spre un punct critic, spre un deznodământ. În acest vacarm s-au auzit deseori numai vocile manipulării, ecoul lor fiind reţeta reacţiilor sociale induse de frică, sărăcie, dezinformare. Trăim încă într-un trecut care îşi adaptează cu obstinaţie dimensiunile până dincolo de imaginar. Parte inerţie, parte manipulare, aceasta este capcana imobilismului actual.
Campania electorală a readus în scenă eternul partid unic divizat între învingători şi învinşi. Puterea nu mai are nicio legătură cu schimbarea, ci, mai mult, cu intrarea în rolul de administrator interesat de propriile avantaje. Este de neînţeles cum figuri care şi-au arătat întregul potenţial rămân în poziţii-cheie. Partidele n-au cunoscut nicio reformă morală, doar lupta între persoane. Astfel, au ajuns puncte esenţiale ale corupţiei. Cele axate pe valori, pe recuperarea istoriei au dispărut pur şi simplu. Cazul PNŢCD este o dramă a României europene. Aproape orice nume de deputat sau senator, de ministru, de mic sau înalt funcţionar public poartă amprenta unor mâini specializate în subminarea României.

Mediul public pare, din motive care, deocamdată, îmi scapă, un duplicat tot mai conturat al celui postbelic. Omul politic este rupt total de societate printr-un sistem legislativ de protecţie, special confecţionat. Dispariţia lui este obligatorie, iminentă. Responsabilitatea aparţine doar celor care trebuie să suporte această monstruozitate a sistemului. O întreagă societate este victima imunităţii în spatele căreia se întâmplă lucruri abominabile. Ceea ce, personal, mă îngrijorează, mă sperie, este faptul aderării multor personaje aparent echilibrate la acest festin al mizeriei balcanice. Fenomenul explică şi se explică prin metabolismul regimului Ceauşescu. Poate rezistenţa ar trebui să ajungă prin multele-i posibile manifestări o realitate majoră.

Traian Băsescu, încă vedeta politică a zilei, este produsul acestui sistem. Vinovăţia sa personală este minimă, poate inexistentă. El a fost actorul care a jucat într-o piesă scrisă special pentru vulg. Cei care l-au aplaudat s-au grăbit. Au fost aplauze plătite, interesate, compromiţătoare în condiţii de libertate totală. Credeam că intrarea în UE şi NATO va pune capăt acestui spectacol de glorificare a persoanelor publice. Mi-e teamă că nici schimbarea Constituţiei, constituirea regiunilor, colaborarea normală cu UDMR, nu va fi la înălţimea unei revoluţii reale. Se va amplifica numărul profitorilor, aşa cum s-a întâmplat în ultimii 20 de ani? În absenţa unui climat democratic adevărat, se poate întâmpla orice.

Debarcarea lui Traian Băsescu a expirat. Personajul joacă tare, ştie bine cu cine are a face! A reuşit performanţa de-a compromite cu adevărat liderii alianţei care a câştigat alegerile. Poate unele demisii ar fi adus un oarecare semn de normalitate. Dar nu s-a întâmplat nimic. Ne aflăm în plin primitivism politic. Această încremenire se resimte oriunde în societate.

Actualul Guvern, deşi abia constituit, ilustrează din plin dependenţa de o expertiză populistă, competenţa anunţându-se mai mult o promisiune imposibil de onorat. Social-democraţia şi liberalismul nu vor rezista multă vreme împreună în gestionarea puterii, asta cu atât mai mult cu cât ambele ideologii au prea puţini reprezentanţi veritabili în varianta românească. Acordarea unei şanse este poate singurul semn de restabilire a normalităţii, în condiţii continuu paradoxale.

Nu numai legea electorală care ne-a adus actualul Parlament este aberantă, şi ceea ce a urmat alegerilor depăşeşte suportabilitatea. Gonflarea numărului de parlamentari face parte din genealogia recordurilor României în toate domeniile. Cu acest Parlament, ţara a fost întoarsă în paradisul comunist. Aflu, din diverse surse, clienţii de tot felul s-au afişat deja la mărimile zilei cerând favoruri absolut stupefiante. Ţara pare deja pierdută! Un Parlament redus numeric duce spre dictatură, unul supradimensionat, în aceeaşi direcţie. Nu suntem politic departe de Egipt, Libia and comp. Va putea băiatul uşor miop, fost procuror total lipsit de originalitate academică, dar care nu e prost, tenace într-o direcţie de care ne vom lămuri curând, să ţină piept unei ofensive mult mai mari decât a preşedintelui?
Deocamdată, s-a ajuns şi aici, Casa Poporului a devenit neîncăpătoare!
Ioan Vieru

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.






TE-AR MAI PUTEA INTERESA