AcasămodeleUN GEST SUPERB – Geci groase, fulare și mănuși dăruite trecătorilor!

UN GEST SUPERB – Geci groase, fulare și mănuși dăruite trecătorilor!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Bistrițenii care au trecut prin centrul municipiului vineri seara au avut parte de o surpriză! Mai mulți copaci au fost „îmbrăcați” cu geci groase și fulare, iar persoanele care se apropiau de eticheta atașată fiecărei astfel de haine au putut citi următorul mesaj: „Nu sunt pierdută! Dacă frigul te amorțește, îmbracă-mă să îți țin de cald! – Dar din dar se face Rai”. 

Inițiatorii acestui gest incredibil sunt chiar tinerii bistrițeni care s-au remarcat în ultima perioadă prin campaniile umanitare pe care le derulează și cu ajutorul grupului de pe Facebook Dar din dar se face RAI!. De altfel, în urmă cu doar o săptămână, pe același grup s-a făcut un apel către toți bistrițenii care puteau dona geci groase pentru „un proiect care o să vă surprindă plăcut”.

„Iată și destinația gecilor groase pe care le-am solicitat zilele trecute. Dincolo de criticile aduse acestui gen de acțiuni, noi suntem mândri de gesturile umane pe care le putem face cu ajutorul vostru. Mulțumesc!”, a precizat Diana Hidan, la o postare la care a publicat mai multe fotografii care vorbesc de la sine.

Reacția pozitivă a internauților nu a întârziat să apară: „Felicitari! Dumnezeu sa iti rasplateasca!!!”; ”Foarte frumos!!! Dumnezeu sa va binecuvânteze si sa va ajute in continuare sa puteti face gesturi Asa frumoase!!”; ”Dumnezeu sa va binecuvânteze pentru aceste fapte bune!!!Felicitari!” sunt doar câteva dintre mesajele scrise pe internet.

Un gest similar a fost semnalat zilele trecute și în Bulgaria, iar imaginile respective au făcut înconjurul internetului. (voceatransilvaniei.ro)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA