AcasăEvenimentUN DEMERS NECESAR – Guvernul sesizează DNA în legătură cu 52 posibile...

UN DEMERS NECESAR – Guvernul sesizează DNA în legătură cu 52 posibile fapte penale în administrarea fondului forestier, inclusiv în Maramureș

spot_img

DISTRIBUIȚI

Corpul de control al premierului Victor Ponta a efectuat acţiuni de verificare la direcţiile silvice din judeţele Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ şi Suceava, în legătură cu valorificarea produselor fondului forestier proprietate public a statului aflat în administrarea acestor entităţi, precum şi la Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, în legătură cu adoptarea de către aceasta, în anul 2009, fără temei legal, a unui regulament.

Guvernul a prezentat sinteza unor rapoarte de control redactate în ianuarie, în baza cărora a sesizat DNA pentru nereguli identificate la valorificarea fondului forestier, după o serie de verificări la direcţiile silvice menționate. Documentul este prezentat în contextul acţiunilor de protest în mai multe localităţi pe tema defrişărilor şi după ce preşedintele Klaus Johannis a decis ca subiectul să fie discutat în următoarea şedinţă a CSAT.

În urma verificărilor efectuate au fost constatate un număr de 52 posibile fapte de natură penală:

1.    Adoptarea, cu depăşirea competenţelor legale, de către Consiliul de Administraţie al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, a unui regulament privind vânzarea masei lemnoase care se recoltează annual din fondul forestier proprietate public a statului, administrat de către Romsilva;

2.    Alocarea unor volume de masă lemnoasă către Direcţia Silvică Bistriţa-Năsăud, de la alte direcţii silvice, şi exploatarea acestora prin intermediul unor operatori economici;

3.    Încălcarea, de către reprezentanţii Direcţiei Silvice Mehedinţi, a dispoziţiilor legale referitoare la componenţa şi întrunirea comisiilor de preselecţie/licitaţie;

4.    Admiterea la licitaţii, cu încălcarea dispoziţiilor legale, a unor operatori economici care au depus documentaţii de preselecţie incomplete sau neconforme cu prevederile caietelor de sarcini;

5.    Admiterea la licitaţii, cu încălcarea dispoziţiilor legale, a unor operatori economici care nu au făcut dovada achitării garanţiei de contractare, anterior datei licitaţiei;

6.    Admiterea la licitaţii a unor operatori economici care nu au prezentat atestatul de exploatare;

7.    Admiterea la licitaţii a unor societăţi care aveau datorii la bugetul consolidat al statului;

8.    Admiterea la licitaţii a unor societăţi care aveau datorii către Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva sau către unităţile acesteia;

9.    Întocmirea incorectă sau incompletă a unor procese verbale ale şedinţelor de preselecţie sau licitaţii;

10.    Deficienţe în legătură cu aplicarea normelor legale referitoare la cazierul tehnic de exploatare;

11.    Admiterea la licitaţii sau negocieri a operatorilor economici care nu au ataşat la cecerile de înscriere şi cazierele tehnice de exploatare, completate la zi;

12.    Vânzarea, de către reprezentanţii Direcţiei Silvice Suceava, cu încălcarea dispoziţiilor legale, prin negociere, a partizilor de masă lemnoasă care au făcut obiectele unor contracte de vânzare-cumpărare „reziliate”, fără a fi supuse unor noi proceduri de licitaţie;

13.    Neperceperea de penalităţi pentru exploatarea masei lemnoase în afara termenelor prevăzute în autorizaţia de exploatare sau ca urmare a ridicării cu întârziere a autorizaţiilor de exploatare, având drept consecinţă păgubirea bugetului Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva;

14.    Neefectuarea de controale privind respectarea regulilor silvice de exploatare a masei lemnoase de către repezentanţii ocoalelor silvice din cadrul Direcţiei Silvice Mehedinţi;

15.    Exploatarea masei lemnoase cu încălcarea normelor privind prelungirea duratelor de exploatare a parchetelor sau în afara termenelor prevăzute în autorizaţiile de exploatare, în cadrul ocoalelor silvice din subordinea Direcţiei Silvice Mehedinţi;

16.    Nereguli constatate la Direcţia Silvică Maramureş în legătură cu derularea unor contracte de vânzare-cumpărare pe termen lung a masei lemnoase.

Astfel, în urma desfăşurării acţiunilor de control la cele cinci direcţii silvice, precum şi la Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, au rezultat indicii privind fapte de natură penală: fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual, fals în declaraţii, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu.

Corpul de control al premierului va sesiza DNA, urmând ca aceasta sau, după caz, instanţele de judecată să hotărască asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunilor.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA