AcasăActualitateSocialUn barbat a fost trimis in judecată dupa ce a taiat ilegal...

Un barbat a fost trimis in judecată dupa ce a taiat ilegal arbori dintr-o padure din Salistea de Sus

spot_img

DISTRIBUIȚI

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Dragomireşti au dispus trimiterea în judecată a inculpatului VLAD MAFTEI, pentru săvârşirea infracţiunilor de tăiere şi sustragere de arbori. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

Inculpatul Vlad Maftei, în cursul lunii noiembrie 2012, s-a deplasat de mai multe ori în locul numit „Sub Gruiul Rusului”, aparţinând oraşului Salistea de Sus, judeţul Maramureş şi de pe terenul cu vegetaţie forestieră aparţinând părţii vătămate C.D., a tăiat şi a transportat la domiciliu un număr de 64 de arbori de diferite esenţe. Valoarea materialului lemnos sustras a fost stabilită la suma de 641,78 lei, fără TVA.

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Dragomireşti.

Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA