AcasăEvenimentUMANITAR - O picătură de sânge poate salva viața tinerei care a...

UMANITAR – O picătură de sânge poate salva viața tinerei care a încercat să se sinucidă (VIDEO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

Mobilizare pentru tânăra care ieri a încercat să se sinucidă. Prietenii, colegii de clasă a acesteia și apropiați au lansat pe rețele de socializare un apel către toți băimărenii. Diana, în vârstă de 16 ani, are nevoie de sânge, grupa sanguină A2 pozitiv, pentru a putea trăi.

Astfel, toți cei care doresc să întindă o mână de ajutor, o speranță la viață pentru tânără de 16 ani sunt rugați să se prezinte astăzi, 10 decembrie, la Centrul de Transfuzie Sanguină Maramureș situat pe strada George Coșbuc, numărul 20/A. Cei care doresc să doneze sânge sunt așteptați să facă acest lucru în intervalul orar 07:30 – 13:30.

Diana este internată la Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență din Baia Mare în stare gravă.

ACTUALIZARE

La Centrul de Transfuzie Sanguină a venit astăzi dimineață prieteni de-ai adolescentei, colegi de serviciu ai mamei tinerei. Toți s-au declarați șocați de ce s-a întâmplat, însă au speranța ca fata să își revină și să treacă peste această grea încercare.

„Știam că are nevoie de sânge. Mama fetei ne-a anunțat la serviciu și am venit să donăm. Sperăm să ajute” a povestit o colegă de-a mamei. „Fiica-mea mi-a spus despre ce s-a întâmplat. Sunt compatibilă și am mai donat. Așa că am venit, poate ajutăm un pic. Sper să treacă peste, sunt prea vulnerabili tinerii din ziua de astăzi” a declarat o mamică. „Am venit pentru a o ajuta pe Diana. Am fost colegi de școală, eu am terminat anul trecut. Sincer nu mă așteptam la așa ceva și sper ca gestul meu să o ajute” a povestit un fost liceean. „Este colegă cu mine de liceu, am auzit despre caz ieri și am decis să vin împreună cu sora mea să venim să donăm sânge pentru ea. A venit ieri dimineață să dea teza la matematică iar apoi s-a întâmplat” a spus o colegă de liceu. „M-a impresionat foarte mult cazul și am văzut-o foarte afectată pe sora mea și am zis că vin să donez dacă se poate și o să o ajute”

„Este vorba despre o pacientă de 16 ani care a fost adusă ambulanța SMURD la UPU Baia Mare cu politraumatism rezultat din cădere de la înălțime, posibil tentativă de suicid. Pacienta se află în stare foarte gravă în secția de terapie intensivă pe Chirurgie. Este deocamdată stabilă hemodinamic. A fost stabilizată. În acest moment vor decide echipele de medici dacă se va intra în sala de operație având în vedere posibilitatea unei hemoragii interne. Din punct de vedere medical țin să precizez că s-a făcut tot ce este omenește posibil, i s-au administrat 10 unități de sânge. Deci ce a fost omenește posibil s-a făcut pentru acest copil. Posibil să mai fie nevoie de sânge mai ales dacă se va interveni chirurgical, atunci categoric va mai fi nevoie de sânge. Dar repet, Spitalul, a asigurat absolut toate resursele necesare pentru această fetiță” a declarat Sorina Pintea, manager Spitalul Județean Baia Mare.

Mai multe despre gestul tinerei puteti citi aici și aici.

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA