AcasămodeleULTIMUL DRUM AL LORDULUI – Jean Pădureanu a fost înmormântat azi în...

ULTIMUL DRUM AL LORDULUI – Jean Pădureanu a fost înmormântat azi în prezența a peste o mie de bistrițeni

spot_img

DISTRIBUIȚI

ULTIMUL DRUM AL LORDULUI Emoţionant ceremonial religios azi, la prânz, când peste 1.000 de bistriţeni l-au condus pe ultimul drum pe „Lordul” Jean Pădureanu. Suporterii au însoţit sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului preşedinte de club cu steagurile „Gloriei Bistriţa” şi bătăi de tobe, iar oficialităţi şi sportivi au izbucnit în aplauze.

Fostul președinte al Gloriei Bistrița, Jean Pădureanu, a fost înmormântat azi, la prânz, în cimitirul evanghelic din centrul oraşului, iar capela s-a dovedit neîncăpătoare: sute de bistriţeni au asistat la emoţionanta slujbă religioasă, preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Moldovan, a izbucnit în lacrimi atunci când sicriul cu trupul neînsufleţit a fost scos din capelă.

Cei veniţi să-l conducă pe „Lordul” Jean Pădureanu pe ultimul drum l-au întâmpinat cu aplauze iar într-o emoţionantă ceremonie tăcută şi sobră, sicriul cu trupul neînsufleţit a fost purtat de cei apropiaţi regretatului preşedinte de club şi pe la stadionul care îi poartă numele.

000jpadureanu_40

În semn de respect şi rămas bun a fost aprinsă şi nocturna stadionului, iar imnul clubului „Gloria Bistriţa” a răsunat pentru ultima oară în memoria celui care a fost cel mai longeviv preşedinte de club al Gloriei.

Prof. dr. Mircea Gelu Buta a citit un scurt discurs în care a elogiat personalitatea lui Jean Pădureanu, a povestit despre ultimele clipe de viaţă ale Lordului în secţia de reanimare a Spitalului de Urgenţă Bistriţa, dar şi despre „seninătatea nefirească” a figurii sale, semn că şi-a iertat, în final, toţi detractorii care l-au acuzat şi ponegrit în ultimii ani.

Fostul președinte al Gloriei Bistrița, Jean Pădureanu a devenit cetăţean de onoare al Bistriței în 1994 și, drept recunoaștere a implicării sale în activitatea sportivă, stadionul pe care l-a folosit Clubul Gloria a primit în 2013 numele său.

Jean Pădureanu a devenit vicepreşedinte al clubului Gloria Bistriţa în 1964, când încă era jucător activ și a preluat conducerea clubului în 1995, devenind cel mai longeviv președinte de club din România. S-a retras de la conducerea clubului în mai 2013, iar după ce a fost arestat Gloria Bistriţa a retrogradat şi Clubul a intrat în faliment.

La funeralii au participat primarul Ovidiu Creţu alături de alte autorități locale, politicieni, oameni de afaceri, foști și actuali membri ai clubului de fotbal Gloria Bistrița, președintele onorific al FC Brașov, Romeo Pașcu și Adalbert Kassai, fostul secretar general al Federației Române de Fotbal.

De asemenea, au fost prezenți și o parte dintre jucătorii pe care Pădureanu i-a avut la Bistrița, precum Costel Câmpeanu, Dorel Zegrean, Sebastian Moga, Călin Albuț, Horațiu Cioloboc sau Valer Săsărman.

Jean Pădureanu a încetat din viaţă vineri dimineața,la vârsta de 80 de ani, în Secţia de Oncologie a Spitalului de Urgenţă din Bistriţa. (bistriteanul.ro)

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.









TE-AR MAI PUTEA INTERESA