AcasăNews AlertULTIMA ORĂ - Țâgârlaș, demis de la președinția PNL Baia Mare!...

ULTIMA ORĂ – Țâgârlaș, demis de la președinția PNL Baia Mare! I s-a retras și sprijinul politic

spot_img

DISTRIBUIȚI

Luni, 27 iunie 2016, liberalii băimăreni s-au întrunit la un restaurant din Baia Mare. Biroul Politic Local al PNL Baia Mare a decis cu unanimitate de voturi să îl demită pe Cristian Niculescu Țâgârlaș din funcția de președinte al PNL Baia Mare cu 119 de voturi din 121 de liberali prezenți. Pentru retragerea sprijinului politic, împotriva lui Țâgârlaș au fost 114 voturi.

În paralel, la Călinești, a avut loc și ședința liberalilor la nivel de județ. Momentan nu există prea multe informații, decât că o parte dintre liberali vor să îl impună la conducerea PNL Baia Mare pe mai tânărul Ionel Bogdan.
PNL Baia Mare se pregătește de ședință joi, 30 iunie 2016, când vor avea loc alegeri pentru președinția organizației. O mare parte a liberalilor nu mai vor să se facă aranjamente: „Vor să ni-l impună pe Ionel Bogdan, dar nu ne reprezintă. Încearcă un nou episod „Lupii tineri”, dar ştim deja ce strategie are şi nu-l vom mai lăsa să facă la fel”, arată surse din PNL Baia Mare.
Rămas fără sprijin politic, Cristian Niculescu Țâgârlaș va pierde şi mandatul de consilier local. În acest moment, liberalii așteaptă avizul celor de la județ pentru deciziile luate astăzi prin vot.
Știre în curs de actualizare.
Actualizare:

Potrivit surselor 2.actualmm.ro, lui Cristian Niculescu Țăgârlaș i s-a reproșat în cadrul întâlnirii de ieri modul de abordare al campaniei electorale care a precedat alegerile locale din 5 iunie 2016.

„Putea fi o abordare elegantă, nu să dea într-un contracandidat care nu se poate apăra de vorbele lui. Dacă făcea asta, lumea poate vedea altfel lucrurile. În campania electorală s-au făcut alegeri și opțiuni proaste. S-au așteptat negocierile de la județ pentru a se lua o decizie în privința organizației locale și în privința lui Cristian Niculescu Țâgârlaș”, au spus sursele.

Decizia luată ieri urmează să fie supusă atenției Biroului Permanent Județean al Partidului Național Liberal.

„Mai apoi se va face o nouă ședință în care se va stabili cine va prelua interimatul organizației locale. Deocamdată, ceea ce s-a întâmplat a fost o revoltă pornită din sânul partidului”, au mai adăugat sursele.

Odată ce a rămas fără sprijin politic, Cristian Niculescu Țâgârlaș va pierde și funcția de consilier local. Potrivit listei cu care a candidat Partidul Național Liberal la alegerile locale din 5 iunie următorul este Florin Ianoș. Cine este acesta, puteți afla din materialul următor:

http://2.actualmm.ro/baiat-de-baiat-florin-ianos-candidatul-pnl-la-consiliul-local-baia-mare-care-e-vedeta-pe-facebook/

credit foto: www.facebook.com
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA