AcasăActualitatePoliticULTIMA ORĂ - Circ în Parlament pentru Legea pensiilor speciale

ULTIMA ORĂ – Circ în Parlament pentru Legea pensiilor speciale

spot_img

DISTRIBUIȚI

În Parlament ar trebui să se voteze azi Legea pensiilor speciale, care ar acorda noi beneficii aleșilor. Pentru a trece legea, ar fi nevoie de 276 de voturi dar în sală sunt doar 214 parlamentari.

În aceste condiții, conform unor surse din Parlament, au început să se dea telefoane pentru a fi aduși de acasă parlamentari care ar putea vota pentru trecerea legii. Pe de altă parte, a izbucnit un scandal între palamentarii PSD și cei UNPR, ceea ce ar putea duce la ruperea ”prieteniei” dintre cele două partide.

Conform Mediafax, legea care prevede introducerea pensiilor speciale pentru deputaţi şi senatori a fost respinsă de preşedintele Klaus Iohannis şi se află în faza de reexaminare. Şeful statului poate respinge promulgarea o singură dată.

Conducerea Parlamentului a aprobat, luni, solicitarea liderul grupului PSD din Camerei Deputaţilor Marian Neacşu privind introducerea legii pensiilor speciale pentru parlamentari pe ordinea de zi a plenului de marţi, a declarat vicepreşedintele Camerei, liberalul Ludovic Orban.

Actualizare: În sală au mai ajuns 12 parlamentari, așa că în sală sunt acum 264 de oameni dornici să își voteze pensii mai mari.

Actualizare2: Până la urmă, legea a trecut, cu 284 de voturi și o abținere. Parlamentarii PNL au ieșit din sală.

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA