AcasăEvenimentUcrainean în costum de scafandru prins după ce a trecut prin apa...

Ucrainean în costum de scafandru prins după ce a trecut prin apa râului Tisa cu ţigări de contrabandă (VIDEO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au depistat şi reţinut un cetăţean ucrainean, îmbrăcat în scafandru. Ieri, 16 iunie a.c., lucrători din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei, au declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări de provenienţă ucraineană, în zona de competenţă.

Astfel, în jurul orei 5.00, o patrulă a poliţiei de frontieră a observat trei persoane, pe direcţia localităţii Rona de Jos, în timp ce transportau mai multe colete voluminoase de la frontieră spre interiorul ţării.

Poliţiştii de frontieră au procedat la interceptarea persoanelor în cauză, efectuând somaţiile legale prin voce, moment în care bărbaţii au abandonat coletele şi profitând de terenul accidentat, au încercat să fugă.

Deoarece  persoanele în cauză au ignorat somaţiile, lucrătorii noştri au folosit, conform legii, armamentul din dotare, fiind trase două focuri de avertisment în plan vertical.

În urma acţiunii a fost reţinut un bărbat, cetăţeanul ucrainean, N. Pavlo, de 25 ani, domiciliat în localitatea Rahiv, fiind îmbrăcat într-un costum negru impermeabil din neopren, specific scafandrilor, peste care purta şi o vestă de salvare.

La cercetarea terenului au fost descoperite 4 baxuri ce conţineau cantitatea de 2.000  pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de aproximativ 17.800 lei, care a fost ridicată în vederea confiscării.

Cetăţeanului ucrainean i s-a întocmit lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă şi trecere ilegală a frontierei de stat, iar în continuare se efectuează cercetările în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi documentării întregii activităţi infracţionale, fiind anunţate şi autorităţile de frontieră ale statului vecin în vederea cercetării în comun a evenimentului.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA