AcasăsiugariuTURISM - Proiectul Circuitului Bisericilor de lemn pe ultima sută de metri

TURISM – Proiectul Circuitului Bisericilor de lemn pe ultima sută de metri

spot_img

DISTRIBUIȚI

16 biserici de lemn localizate în diferite zone ale Maramureşului, respectiv: Bârsana, Bogdan Vodă, Botiza, Călineşti, Copalnic Mănăştur, sat Cărpiniş, Deseşti, Ieud, Ocna Şugatag (sat Şugatag), Poienile Izei, Remetea Chioarului, Rozavlea, Săcălăşeni, Şişeşti (sat Plopiş, Şurdeşti), au căpătat o faţă nouă prin proiectul „Circuitul bisericilor de lemn din Transilvania de Nord”. Proiectul, în valoare totală de 19.851.280 lei, este finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007-2013.

Acest proiect s-a derulat prin două contracte distincte de lucrări, pe 16 locaţii, dintre care 8 monumente UNESCO, şi a avut ca obiectiv punerea în valoare a acestor biserici. Autorităţile însă nu au făcut niciun fel de intervenţie asupra bisericilor, singurele activităţi fiind cele de punere în valoare şi cele de promovare. Implementarea proiectului este pe ultima sută de metri, dar a fost nevoie de o extindere a termenului de finalizare.

“Este un proiect pe care ne-am fi dorit să-l fi avut finalizat la finele anului 2015 dar situaţia a fost de aşa natură încât a mai necesitat prelungirea contractului cu încă câteva luni”, a declarat Zamfir Ciceu, preşedintele CJ Maramureş.

Pentru că bisericile sunt în zone diferite ale judeţului, fiecare lăcaş de cult are particularităţi diferite, astfel că echipa de proiectare dar şi cea de execuţie a trebuit să se adapteze.

”Lucrările au fost extrem de complexe deşi aparent au părut destul de simple. Am avut lucrări de garduri, de împrejmuiri la tot ceea ce înseamnă obiectivul, inclusiv cimitirele aferente şi aici au fost de diferite forme: avem garduri de zidărie, avem garduri de nuiele sau de piatră. De asemenea, avem alei pietonale atât în incintă cât şi în afara incintelor pentru accesibilitate, parcări, centre de informare turistică care urmează să fie puse în funcţiune la finalizarea contractelor de lucrări”, a declarat Claudia Breban, managerul de proiect.

Autorităţile judeţene spun că până la 1 mai, data Paştelui ortodox, acest proiect va fi finalizat în proporţie de 100%. (foto arhiva)

Ana Pop

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA