AcasăEvenimentTUR VIRTUAL – 30 de biserici din Maramureș vor fi promovate online

TUR VIRTUAL – 30 de biserici din Maramureș vor fi promovate online

spot_img

DISTRIBUIȚI

TUR VIRTUAL  Un număr de 30 de biserici din zona Lăpuşului, Maramureş, au fost introduse într-un tur virtual pentru a convinge turiştii să le viziteze, relatează Agerpres.

E vorba de 30 de biserici situate în satele şi comunele aflate în zona etnografică a ţării Lăpuşului, majoritatea bisericilor sunt monumente istorice, unele vechi de câteva sute de ani. Proiectul ‘Biserici din Ţara Lăpuşului. Tururi virtuale’ va oferi turiştilor dar şi celor interesaţi o imagine cât mai completă despre bogăţia culturală şi spirituală a acestor locuri, dar şi a lăcaşelor de cult. Promovarea are dublu demers: unul turistic, dar şi unul ştiinţific prin conţinutul site-ului” a spus Oana Leşiu pentru Agerpres.

Turul virtual al celor 30 de biserici poate fi accesat la lapus.culturamm.ro. Proiectul a luat viaţă graţie unui proiect co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional în colaborare cu alte entităţi cultural-administrative din judeţul Maramureş.

Proiectul a fost promovat şi susţinut în contextul Anului european al patrimoniului cultural – 2018, prin care o serie de instituţii din judeţul Maramureş promovează valorile culturale locale şi încurajează turiştii români şi străini să descopere aceste bunuri de patrimoniu.

Mii de turişti români şi străini vizitează anual bisericile din lemn, dar şi cele din piatră din sate şi comune, unele destul de îndepărtate de locul de cazare, potrivit precizărilor făcute de Livia Sima, preşedintele Asociaţiei Naţionale de Turism Rural Ecologic şi Cultural din România.

În fiecare an câteva mii de turişti ajung în Maramureş, pentru a vizita vechile biserici din sate şi comune, dar şi cele opt biserici din lemn aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO. Există, de asemenea, o categorie specială de turişti care trec prin judeţ special pentru a vedea aceste lăcaşe de cult, e vorba de turismul religios. Aceştia de regulă nu se cazează în pensiuni decât foarte rar, sau în cazul car o fac aleg pensiunile din preajma unor mănăstiri. Ne bucurăm de acest valoros patrimoniu rural şi cred că autorităţile ar trebui să-şi dubleze efortul în conservarea şi salvarea acestor biserici, unele vechi de peste 400 de ani”, a adăugat Livia Sima.

 

Sursă info: Agerpres

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA