TRÂNTA NAȚIONALĂ Europa crește chiria pe metrul pătrat de civilizație, America scumpește taxa de securitate. Occidentul ne reevaluează. Deceniul pe care l-am trăit în suficiență s-a încheiat fără concluzii. Tot ceea ce a construit România în acest interval a fost lupta internă, războiul otrăvit între societate și instituții.
Degeaba cauți o linie națională, un proiect local, o viziune autonomă, un unghi suveran, o idee românească, un drum, o direcție, un plan B. N-ai să găsești nimic, nici măcar o întrebare bună pentru referendum.
Ceea ce părea veșnic se dovedește a fi muritor. În 2004, NATO și UE păreau inventate cu scopul de a ne lua din spinare povara gândirii politice. Proiectul românesc, oricare ar fi fost el, a devenit un formular euroatlantic. A fost completat în viteză și lăsat în grija altora. Apoi, națiunea s-a putut dedica rufelor murdare.
Aderarea la UE a adus liberalizarea prețurilor, liberalizarea fluxurilor de capital, privatizarea resurselor (OMV), privatizarea monopolurilor din utilitățile publice (ENEL, EON, GDF, CEZ), predarea băncilor și tot așa. Capitalul străin s-a jucat cu economia subdezvoltată a României așa cum se joacă azi liderii europeni cu incultura politică a liderilor noștri.
Zece ani, proiectul nostru de viitor a fost una cu “proiectul UE”, fără cea mai mică abatere națională, fără un milimetru de creativitate locală, fără vreun efort intern. Acum, când trenul european ne anunță că mărește viteza și că noi putem aștepta în gara Titu până când istoria își mai amintește de noi, intrăm în panică.
Aderarea la NATO a dus la desființarea veselă a efectivelor, unităților și armelor, fără o gândire minimală a contextului zonal, fără o rescriere responsabilă a doctrinei militare naționale. Acum, când Putin redesenează granițele vecinilor noștri și când Trump pune la îndoială, agitând facturile, voința Occidentului de a-și trimite oamenii să moară în lunca Siretului, cele câteva batalioane de Scorpioni Roșii încep să ni se pară o gafă.
Vă amintiți cum, în 2010, când presa tot întreba Guvernul Boc care e programul de guvernare, președintele Băsescu ne-a informat că programul de guvernare e acordul cu FMI? A fost un moment fanariot, aclamat de proștii pe care stătea regimul și pus în ramă ca un desen de țară trist, în care suveranității politice și economice a României i-au fost adăugate, cu pixul, coarne și mustăți.
Acum, vraja s-a rupt. Lumea civilizată dă semne că s-a cam plictisit de noi. Dar noi suntem, în continuare, luați cu trânta noastră.
De două luni, clasa politică, societatea și instituțiile se războiesc. Jocul e mic, terenul e strâmt, interesele sunt vulgare, mizele sunt necunoscute. Parola de acces e “anticorupție”, iar username-ul e “putere”. Energia irosită e tot ceea ce producem, ca națiune, de două luni. De sus, de la înălțimea jocului mare, abia dacă ne zărim.
Pe 25 martie, când Uniunea Europeană va începe să dea un răspuns continentului cu două viteze, noi vom fi prezenți la eveniment cu un președinte lipsit de înțelegere politică sau cu premierul Grindeanu. Ce e aia Grindeanu? Ar fi mai bine să nu ne prezentăm, am pierde doar cu trei la zero.
Poate că e nevoie de un referendum, dar unul cu picioarele pe pământ, un referendum practic, punctual, cu efecte imediate și folositoare. Întrebare: ești de acord ca România să se împrumute mâine cu 15 miliarde de euro și, în doi ani, adică până pe 8 martie 2019, de banii ăștia să se construiască 1.500 de kilometri de autostradă?
Banii să fie încredințați unui fost ministru finlandez al Infrastructurii, angajat de statul român. El să-i țină și să-i aloce firmelor de construcții românești prin proceduri simplificate, sub vigilența unor cenzori din Suedia, Norvegia, Danemarca, Islanda și Feroe. Legislația pentru exproprieri să fie modificată în regim de urgență, problemele de deficit să fie negociate la Bruxelles cu istoria secolului XX pe masă, proiectul să fie declarat program de salvare națională, iar mișcarea #rezist să devină #construiesc.
Strada ar putea presa Guvernul, Președinția, Parlamentul, capitalele europene și Comisia Europeană până când lucrarea se face. Media ar putea teroriza, la unison, autoritățile. Toată știința și dorința comunicării ar putea contribui la acest proiect de șantaj lucrativ.
Ar fi noul etaj al protestelor, faza lor lucidă și utilitară. Ar fi un act democratic, unificator, progresist și un pic înfricoșător. Pentru prima oară în istorie, ne-am alege, pe lângă distracție, și cu puțin asfalt.
Doru Bușcu
