AcasăNews AlertTRAFIC MIGRANŢI - Un bărbat din Finteuşu Mic şi unul din Baia...

TRAFIC MIGRANŢI – Un bărbat din Finteuşu Mic şi unul din Baia Mare, prinşi transportând zece marocani până la graniţa româno-ungară. Maramureşenii susţin că au fost abordaţi la Gara CFR Baia Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Zece migranți și doi cetățeni români care i-au călăuzit spre frontieră au fost reținuți de polițiștii de frontieră sătmăreni. Migranții sunt cetățeni marocani și intenționau să ajungă în diferite state din vestul Europei, în speranța că-și vor găsi un loc de muncă.  Doi maramureşenii îi transportau cu maşinile personale.

În seara zilei de sâmbătă, 07 ianuarie a.c., acționând în baza unor informații, polițiștii de frontieră din cadrul Biroului Combaterea Migrației Ilegale și Infracționalității Transfrontaliere al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare au desfășurat o acțiune specifică pe linia combaterii migrației ilegale în zona de competență. Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, 07/08 ianuarie a.c., în jurul orei 02.30, pe raza localității Oar, la aproximativ 500 metri de linia de frontieră, lucrătorii PF au observat un grup de zece persoane care se îndrepta pe jos spre teritoriul statului vecin. Persoanele au fost reținute de colegii noștri și conduse la sediul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare pentru cercetări. Între timp, un alt echipaj al STPF Satu Mare a identificat în trafic două autoturisme înmatriculate în Maramureș, autoturisme din care, la intrarea în localitatea Decebal, au coborât cele zece persoane care s-au îndreptat spre frontieră. Conducătorii auto ai celor două mașini au fost duși și ei la sediul STPF Satu Mare pentru verificări.

Din primele verificări s-a stabilit că mașinile erau conduse de Matei R., 32 de ani, din Finteușu Mic, județul Maramureș, și Gelu Mandache K., 27 de ani, din municipiul Baia Mare.

Cele zece persoane sunt din Maroc și au vârste cuprinse între 22 și 28 de ani. Unii dintre acești cetățeni au mai fost reținuți de lucrătorii Poliției de Frontieră la începutul acestui an, când au încercat să iasă ilegal din țară pe frontiera verde. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că persoanele reținute – cei zece marocani – intenționau să iasă ilegal din țară, pe frontiera verde, pentru ca ulterior să ajungă într-o țară din spațiul Schengen. Unul dintre conducătorii auto – Matei R. – a declarat că în timp ce se afla în apropierea Gării CFR Baia Mare a fost abordat de un cetățean străin care i-ar fi cerut să-l transporte până în Oradea, împreună cu alte nouă persoane. Șoferul a fost de acord și i-a solicitat lui Gelu K. să meargă și el cu mașina pentru a-i putea transporta pe toți membrii grupului.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA