Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit, marți, 1 decembrie 2015, primii colindători din anul aceasta, Grupul vocal al Asociației Studenților Creștini Ortodocși – filiala Baia Mare. Colindătorii au interpretat colinde tradiționale din zona Maramureșului.
Concertul de colinde a fost susţinut în Muzeul Patriarhilor României, al Reşedinţei Patriarhale. La final, Întâistătătorul Bisericii noastre i-a binecuvântat pe colindători, i-a felicitat pentru frumoasele costume populare româneşti din zona Maramureşului şi le-a explicat faptul că sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus Hristos este o sărbătoare a dărniciei.
„Colindătorii amintesc adevărul mare că Iisus Hristos este darul lui Dumnezeu pentru oameni, la care oamenii trebuie să răspundă cu daruri, ale generozităţii, ale mărinimiei şi ale dărniciei sufleteşti, arătate faţă de copii, faţă de cei în nevoi şi, în general, faţă de cei care au nevoie de ajutorul nostru. Darurile de Crăciun pe care le cer colindătorii sunt expresia sufletului luminos, harnic şi darnic. Acestea nu sunt totdeauna o necesitate materială, ci au valoare de simbol, şi anume de simbol al comuniunii noastre cu Dumnezeu şi întreolaltă. Vă felicităm, vă mulţumim şi vă dorim mult ajutor de la Dumnezeu în toată activitatea dumneavoastră, mai ales în activitatea cu tineretul, care s-a arătat foarte intensă în ultimii ani. Noi, apreciem pe toți locuitorii Maramureșului și mai ales pe cei din Baia Mare pentru păstrarea tradițiilor românești, creștinești și mai ales pentru intensitatea credinței. Prin colinde aduceţi căldură în sufletele oamenilor şi în acelaşi timp aduceţi frumuseţea sufletului românesc, care-şi păstrează tradiţiile şi cultura, izvorâte din credinţa în iubirea Mântuitorului Iisus Hristos”, a spus Preafericirea Sa.
La sfârșit, după datină, colindătorii au fost răsplătiți cu daruri.