AcasăLifestyleTop 4 tratamente non-chirurgicale la nivelul feței

Top 4 tratamente non-chirurgicale la nivelul feței

spot_img

DISTRIBUIȚI

https://www.pexels.com/photo/calm-woman-with-face-cream-5069395/

 

Vrei să aduci mici îmbunătățiri aspectului tău fizic, însă te sperie ideea unei intervenții chirurgicale? Din fericire, ultimii ani au adus schimbări importante în domeniul tratamentelor cosmetice, iar acum ai la dispoziție o serie de proceduri non-chirurgicale prin care să obții rezultatele dorite. Citește în continuare și află care sunt tratamentele cosmetice non-chirurgicale la care poți apela.

Peelilngul chimic

Aspectul, luminozitatea și textura tenului pot fi îmbunătățite prin procedura de peeling chimic, efectuată în cabinetul medicului dermatolog. Aceasta presupune aplicarea unor amestecuri de acid glicolic, acid lactic, acid salicilic și alte substanțe ce au rolul de a îndepărta celulele moarte din straturile superficiale ale pielii. Peelingul chimic îți poate veni în ajutor pentru reducerea ridurilor fine, a cicatricilor post-acnee și a petelor de îmbătrânire.

Microdermabraziunea

Microdermabraziunea reprezintă un tratament exfoliativ, cu o putere mai mare de exfoliere comparativ cu peelingul chimic. Procedura presupune “sablarea” pielii feței cu ajutorul unei pulberi foarte fine care pătrunde mai în profunzime decât substanțele din peeling și îndepărtează stratul superficial de piele. Microdermabraziunea îți poate servi la îmbunătățirea tonusului și texturii tenului, dar și la îndepărtarea ridurilor fine și a cicatricilor rămase după acnee. Fiind o procedură exfoliativă, microdermabraziunea poate conduce la apariția iritațiilor și a senzației de usturime, simptome ce se vor ameliora în decursul a câteva zile pe măsură ce pielea se vindecă.

Fillerele cosmetice

Fillerele cosmetice reprezintă tratamente injectabile cu substanțe condiționate sub formă de gel, cea mai folosită astfel de substanță fiind acidul hialuronic. Injectarea acidului hialuronic în buze este una dintre cele mai cunoscute utilizări, însă fillerele pot fi folosite și pentru estomparea și umplerea ridurilor fine sau pentru accentuarea conturului feței prin injectare în zona bărbiei sau a maxilarului.

Efectul obținut cu ajutorul fillerelor cosmetice durează între 6 și 12 luni, iar riscurile asociate constau în general în umflarea zonei de injectare, învinețire sau infectare.

Toxina botulinică

Injectarea toxinei botulinice este unul dintre cele mai frecvent utilizate tratamente cosmetice pentru ameliorarea temporară a aspectului ridurilor. Toxina botulinică acționează la nivelul mecanismului de contracție musculară și conduce la relaxarea mușchilor care sunt incriminați în apariția ridurilor. Injectarea de toxină botulinică este utilizată în special pentru ridurile din zona frunții sau din colțul ochiilor. Procedura durează câteva minute, iar efectul durează între 3 și 6 luni, fiind necesare noi injectări odată ce ridurile și liniile reapar.

 

În concluzie, dacă te deranjează aspectul ridurilor sau te gândești să aduci mici îmbunătățiri aspectului tău, ai la dispoziție o serie de tratamente cosmetice care nu implică o intervenție chirurgicală și care te pot ajuta să obții rezultatele dorite. Fă-ți o programare pentru a discuta cu un medic dermatolog sau cu un chirurg plastician și află care este cea mai bună opțiune pentru tine.

 

Surse informative

Baby, Dany Paul. “Nonsurgical Cosmetic Procedures for the Face.” WebMD, 5 Mar. 2022, www.webmd.com/beauty/ss/slideshow-non-surgical-facial-procedures.

Lindberg, Sara. “Nonsurgical Facelift: Options for Wrinkles, Firmness, and More.” Healthline, 12 Oct. 2020, www.healthline.com/health/non-surgical-facelift.

 

Dr. med. Priv. Mihai Chertif M.D.

Chirurgie plastica si estetica

Administrator Clinica Cosmedica Baia Mare

www.cosmedica.ro

https://www.instagram.com/clinica.cosmedica/

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




TE-AR MAI PUTEA INTERESA