Dacă în 22 decembrie ’89 ai fi făcut un sondaj care să măsoare intenția de vot, Ceaușescu ar fi scos fără probleme un 19%, cît are PDL-ul azi. Trezirea popoarelor nu e niciodată rapidă și integrală, e întotdeauna lentă și cu rest. Oamenii învață greu și uită repede. Revoluția franceză a beneficiat de 40.000 de execuții pentru ca lumea să rețină trei afirmații, un secol mai tîrziu.
Ce să rețină poporul român din împușcarea unui cizmar bătrîn și unei babe otrăvite? Ce repere poți schimba golind o singură cartușieră? Ce valori poți răsturna cu o biată rafală? Cum să întrerupi obișnuința unei jumătăți de secol avînd la dispoziție numai doi litri de sînge? Sau, ca să ajungem la zi: ce schimbare poți produce cu un sac de ură și atît?
Băsescu nu mai poate coborî în sondaje. PDL nu va dispărea niciodată definitiv, iar USL, din fericire, nu va mai crește. Memoria slabă a poporului îi salvează întotdeauna pe toți. Oricît de prost, oricît de hoț, oricît de rău sau oricît de dezamăgitor ar fi un om politic, uitarea îl stabilizează la un 5%, pe vecie.
5%, 10%, 19% din români uită mereu cît a fost de ticălos. Ca dovadă, de Ziua Națională, oamenii s-au arătat cuminți. Nici o idee, nici o pîlpîială, nici o tresărire. Nici o turelă nu s-a rotit brusc, în direcția tribunei oficiale, iar singurul pocnet care s-a auzit a venit de la aplauze. Zilele vin, deceniile trec, fără ca noi să înțelegem ceva. Băsescu și Ponta vor cădea la înțelegere.
La un capăt al mesei stă finalul de domnie, absolutist și fără regrete, cu o îngrijorare sticlindu-i în privire, ca o lacrimă de om beat. La celălalt capăt stă ca pe ghimpi începutul unui mandat cu multe gropi, praguri și coji de banană.
Băsescu n-a modernizat statul, dar a modernizat Securitatea. Prin gestiunea și managementul corupției a reușit să țină în frîu, cu o minoritate de multe ori militară, toate majoritățile din țară. Ponta, la rîndul lui, joacă pe sîrma tăioasă întinsă între doi securiști. Securistul Felix, care i-a susținut ascensiunea și victoria în alegeri cu canalele sale media, și fostul colaborator al organelor, Traian Băsescu, cel care a încercat să i-o curme, cînd cu canalele sale media, cînd cu serviciile și cu procurorii.
E evident, așadar, că se vor înțelege. Ponta are acum în spate o majoritate, în timp ce Băsescu nu-i mai are pe europeni. Are, în schimb, parchetele, ai căror noi șefi vor fi numiți cînd și în ce formulă va dori el. Asta e cu adevărat tare. E greu să te îmbogățești la guvernare neavînd parchetele, fiindcă trebuie să furi cu frica în sîn.
Mai mult, USL ar trebui să-și coordoneze jaful prin porumbei călători, fiindcă serviciile – și, deci, telefoanele – sînt tot la Băsescu. La rîndul lui, USL are actele guvernărilor Boc-MRU și e deținătorul oficial al prigoanei care poate începe oricînd. Poate redeschide dosarele guvernării și, mai ales, poate contribui la arestarea apropiaților și foarte apropiaților lui Băsescu.
În plus, instabilitatea care s-ar naște din nenumirea lui Ponta nu numai că ar putea scoate în stradă o majoritate ofensată, dar ar arunca responsabilitatea acestui nou haos în spatele recidivist al lui Băsescu.
Acum, poate ne întrebăm de ce președintele României susține peste tot că nu-l va numi premier pe Ponta. Păi, așa cum ne-am obișnuit, atunci cînd vrea să facă ceva, el spune mai întîi contrariul. Apoi, PDL încă nu știe că Băsescu urmează să-i arate Pisicul.
Doru Bușcu