Acasăsinucidere maramuresTOLERANȚI - Irlanda a legalizat căsătoriile gay

TOLERANȚI – Irlanda a legalizat căsătoriile gay

spot_img

DISTRIBUIȚI

Căsătoria între persoanele de același sex a fost legalizată joi în Irlanda, la cinci luni după o consultare istorică, în urma căreia țara a devenit primul stat din lume care a adoptat mariajele gay prin referendum, relatează AFĂ.

Președinția a anunțat legalizarea într-un comunicat, deschizând astfel calea pentru primele căsătorii gay în câteva săptămâni.
Promulgarea legii are loc în contextul în care 62,1% dintre irlandezi s-au pronunțat în favoarea căsătoriilor „între două persoane, indiferent de sex”, în această țară cu o puternică tradiție catolică, unde homosexualitatea a fost dezincriminată în 1993.
Acest act normativ a constituit ultima etapă pe care a avut-o de trecut legea, după recursurile care au împiedicat intrarea sa în vigoare.
Primele ceremonii ar trebui să poată fi celebrate până la mijlocul lunii noiembrie, a declarat ministrul justiției, doamna Frances Fitzgerald.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA