AcasăsiugariuTINERI ACTIVI - Cercetașii, cavalerii zilelor noastre

TINERI ACTIVI – Cercetașii, cavalerii zilelor noastre

spot_img

DISTRIBUIȚI

TINERI ACTIVI. Finalul anului cercetășesc 2015-2016 a fost marcat, la începutul lunii septembrie, printr-un campus de formare lideri a „Asociației Cercetașii Munților”, în Munții Apuseni.

Oameni cu experiență de viață, pe care cercetășia i-a ajutat să exceleze ca oameni, creștini, cetățeni, familiști, cât și profesional, s-au implicat în formarea noii generații de șefi cercetași, urmând astfel principiul cercetășesc „Cel mare îl ajută pe cel mic”.

La rândul lor, tinerii formați azi pentru a fi formatori de caractere se vor ocupa de progresul tinerilor și a liderilor de mâine.

Temele de formare au fost atât teoretice, cât și practice, din domeniile administrative, juridice, logistice, relații publice, pedagogice și spirituale. Asistența spirituală a taberelor a fost asigurată de pr. Călin Sechelea, asistent spiritual al grupului de cercetași și responsabil eparhial cu familiile, din Cluj-Napoca și Pr. Angel Zareczki din Baia Mare, vicar eparhial cu laicii. Printr-un moment de formare spirituală și-a adus contribuția și pr. Alin Cândea, asistent spiritual a grupului de cercetași din Beclean. Coordonarea generală a formărilor a fost asigurată de Călin Rus, director executiv al asociației.

Sâmbătă, 17 septembrie, într-un mod festiv, a avut loc deschiderea anului cercetășesc 2016-2017, an jubiliar pentru asociație, sărbătorind 25 de ani de activități cercetășești în Baia Mare.

Îmbrăcați în uniforma specifică, aproximativ 200 de cercetași, membri ai grupului „Sf. Gheorghe”, alături de părinți și invitați speciali (membri fondatori ACM, preoți și foști șefi), au participat la evenimentul care a avut loc la Statuia Ostașului Român din Parcul Mare. Prezența celor care au pus bazele cercetășiei băimărene marchează legătura dintre prezent și rădăcinile noastre. Din partea autorităților publice locale, a salutat fratern și a încurajat desfășurarea activităților un membru fondator al cercetășiei băimărene care astăzi este membru al consiliului local.

CERCETAȘI ÎN MISIUNE – Festivalul Luminii se va desfăşura la Consiliul Judeţean Maramureş

Idealul care i-a animat pe fondatori, îi însuflețește și astăzi pe tinerii care au început un nou an cercetășesc.

Chiar dacă generațiile și mentalitățile s-au schimbat, așteptările și nevoile tinerilor au rămas o constantă: nevoia de a-l cunoaște pe celălalt și pe sine, de a lega prietenii autentice, de a se forma în școala naturii, loc privilegiat pentru a-l descoperi pe Dumnezeu și de a medita la adevărurile profunde ale vieții.

Astfel, după ceremonialele de deschidere, cercetașii și-au desfășurat activitatea pe platourile Muzeului „Florian”, pe care se găsește o expoziție de sculptură în aer liber, din comuna Cernești.

Celebrarea Sfintei Liturghii, care este, prin excelență, cea mai înaltă formă de rugăciune creștină, centrează toate activitățile cercetășești în ceea ce este esențial: credința în Isus Cristos, Prieten, Frate mai mare, Învățător, Vindecător și Mântuitor. „Jocul”, de cele mai multe ori atribuit vârstei copilăriei, este de fapt, la orice vârstă, o „școală” a virtuților.

Printr-o activitate plină de aventură și suspans, un „Mare Joc”, atât cei mici, cât și cei mari au avut ocazia să redescopere virtuțile cavalerești și cele creștine, dintre care amintim: sinceritatea, curajul, devotamentul, corectitudinea, onoarea, răbdarea, tăria, generozitatea, speranța și credința, care vor constitui axele de efort pentru anul cercetășesc a cărui temă pedagogică este

„Cercetașii, cavalerii zilelor noastre” și spirituală “Da-ul tău să fie da și nu-ul tău să fie nu”(Matei 5:37).

Prin bunăvoința familiei Florian, am avut ocazia să ne desfășurăm activitățile într-un cadru în care creația lui Dumnezeu, natura, întâlnește omul, care valorificându-și darurile, împărtășește lumii sufletul său prin expresia artistică. Mulțumiri aducem lui Dumnezeu, și membrilor conducerii grupului și unităților pedagogice cercetășești băimărene, care prin efortul și pasiunea lor, au oferit motivare și entuziasm participanților.

Uniți în jurul focului de seară, cercetașii își exprimă bucuria, speranța și mulțumirea prin: joc, cântec, expresie artistică și rugăciune.

Asemenea actului creator al unui sculptor care prin mânuirea dălții și a ciocanului modelează un bloc de piatră pentru a-l transforma într-o operă vie, cercetășia dorește, prin metoda ei specifică, să modeleze și să formeze caractere cu ajutorul harului lui Dumnezeu.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA