Acasăoameni noiTICHETE PENTRU GRĂDINIȚĂ - Programul "Fiecare Copil în Grădiniță" a fost extins

TICHETE PENTRU GRĂDINIȚĂ – Programul „Fiecare Copil în Grădiniță” a fost extins

spot_img

DISTRIBUIȚI

Încă 29.000 de copii din familii defavorizate vor putea beneficia de programul „Fiecare Copil în Grădiniță”.

Guvernul a decis eliminarea limitelor de vârstă în cazul copiilor înscriși în învățământul preșcolar care pot beneficia de programul ‘Fiecare Copil în Grădiniță’, printr-o ordonanță de urgență care modifică legea privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate.

Astfel, dacă până în prezent erau eligibili în program doar copiii cu vârsta cuprinsă între trei și șase ani, odată cu aprobarea noului act normativ, vor beneficia de tichetul social în valoare de 50 lei/lună atât cei mai mici de 3 ani, cu condiția să fie înscriși în învățământul preșcolar, precum și cei care depășesc vârsta de 6 ani și care continuă să meargă la grădiniță ca urmare a recomandărilor specialiștilor (copii cu dizabilități și/sau cu dificultăți de învățare).

Practic, de programul ‘Fiecare Copil în Grădiniță’ vor beneficia, potrivit estimărilor, încă 29.000 copii, provenind din familii cu un venit lunar pe membru de familie de până la 284 lei (până la 2 x venitul minim garantat pentru o singură persoană), în cursul anului 2016.

„În cazul copiilor înscriși la grădiniță în anul școlar 2015 — 2016, termenul de depunere a cererilor de acordare a stimulentului este de maximum 30 zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență adoptate astăzi”, spune Ministerul Muncii.
Până în prezent, au fost înregistrate circa 60.000 cereri de acordare a tichetului social, mult sub numărul estimat inițial, de 111.400 copii.

Tichetele vor putea fi folosite doar la achiziționarea produselor alimentare, de igienă, de îmbrăcăminte și a rechizitelor, acordarea lor fiind condiționată de prezența regulată a copiilor la grădiniță.

Potrivit normelor de aplicare a legii, totalul absențelor motivate permise se calculează pe baza unui algoritm în care învoirile personale (maximum 3) și scutirile medicale nu pot depăși 50% din numărul total de zile de grădiniță dintr-o lună.

Pentru anul 2016, pentru finanțarea programului ‘Fiecare Copil în Grădiniță’ a fost alocată de la bugetul de stat suma de 55,5 milioane lei.

Sursa: Agerpres

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA