AcasăActualitateSocialTESTARE - Elevii din clasele terminale de liceu încep simulările Examenului de...

TESTARE – Elevii din clasele terminale de liceu încep simulările Examenului de Bacalaureat

spot_img

DISTRIBUIȚI

Luni, 7 martie elevii din clasele terminale de liceu vor trece prin prima simulare a examenului de Bacalaureat.

Este pentru al treilea an consecutiv în care liceenii vor susţine la nivel naţional simulări ale examenelor de bacalaureat, ceea ce înseamnă că testările vor avea loc la aceeaşi dată în toate liceele din ţară, iar elevii vor avea de rezolvat subiecte unice, concepute de Ministerul Educaţiei.

„Luni va debuta simularea la Examenul naţional de bacalaureat. Astfel, pentru clasa a XI-a sunt aşteptaţi 3955 de elevi, la filiera reală 3044 iar la filiera umană 911. La limba maternă 135 de elevi din clasa a XI-a vor susţine această simulare. În ceea ce priveşte clasa a XII-a sunt aşteptaţi 3675 de elevi din care la real 2755 iar la uman 940. Totodată 118 elevi vor susţine simularea la Examenul naţional de bacalaureat la limba şi literatura maternă. Dintre aceştia 73 vor susţine testul la limba şi literatura maghiară, 31 la limba şi literatura ucraineană iar 14 la limba şi literatura germană”, a declarat Adriana meşter, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Maramureş .

Testarea liceeniilor va continua până pe 10 martie iar scopul acestei acţiuni este acela de a-i obişnui cu atmosfera şi rigorile unui examen şi de a-i determina să se pregătească mai bine pentru Bacalaureat.

Calendar Simulare Bacalaureat 2016

7 martie 2016 Simulare – Limba şi literatura română – probă scrisă
8 martie 2016 Simulare – Limba şi literatura maternă – probă scrisă
9 martie 2016 Simulare – Proba obligatorie a profilului – probă scrisă
10 martie 2016 Simulare – Proba la alegere a profilului şi specializării (numai pentru elevii clasei a XII-a) – probă scrisă
18 martie 2016 Afişarea rezultatelor

Ministerul a stabilit că rezultatele de la aceste simulări vor fi analizate la nivelul fiecărei şcoli, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul claseişi şedinţe cu părinţii.

Ana Pop

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA