AcasăEvenimentTERIBILISM - Un tanar beat a cazut de pe plafonul unui autoturism...

TERIBILISM – Un tanar beat a cazut de pe plafonul unui autoturism condus de o fata

spot_img

DISTRIBUIȚI

foto cancan.ro

Duminică, 29 aprilie 2012, la ora 20, 30, în localitatea Firiza, pe strada Valea Neagră, pe porţiunea de drum spre staţiunea Izvoarele, a avut loc un eveniment rutier cu victimă. Ştefana S., de 22 ani, din Baia Mare, conducea un autoturism înspre staţiunea “Izvoarele”. Pe plafonul maşinii se afla Marian D., de 21 ani, din Baia Mare, care consumase băuturi alcoolice. Când autovehiculul a ajuns la km 5, într-o curbă la dreapta, tânărul de pe plafonul maşinii s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil suferind răni grave. El a fost transportat la spital unde a primit îngrijiri medicale şi a rămas internat. Conducătoarea auto a fost testată alcoolscopic, rezultatul fiind “0” dar atât conducătoarei auto, cât şi victimei, care prezenta halenă etilică, le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Un sofer din Hoteni s-a rostogolit cu autoturismul la iesirea din Ocna Sugatag. Doua persoane ranite

Luni, 30 aprilie, a avut loc un eveniment rutier cu două victime, pe drumul judeţean 185, la ieşirea din localitatea Ocna Şugatag înspre Hoteni. Vasile H., de 30 ani, din Hoteni, conducea un autoturism iar la o curbă deosebit de periculoasă spre stânga, semnalizată corespunzător prin indicatoare, nu a controlat suficient de bine autovehiculul, a părăsit partea carosabilă prin dreapta a drumului şi a intrat într-un parapet metalic, după care s-a răsturnat de mai multe ori pe un câmp deschis. Autovehiculul s-a oprit la o distanţă de30 mde la locul impactului cu parapetul metalic. În autoturism se afla, alături de conducătorul auto, Lucian H., de 25 ani, din Hoteni. Conducătorului auto i s-au recoltat probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Cei doi nu au rămas internaţi în spital unde au beneficiat de îngrijiri medicale. În prezent se efectuează cercetări urmând ca la finalizare să se ia măsurile legale care se impun.

Un tanar din Poienile de Sub Munte a accidentat un pieton

Luni, 30 aprilie, ora 20,30, Vasile B., de 17 ani, din Poienile de Sub Munte conducea pe D.J.187, în direcţia Poienile de Sub Munte – Repedea un moped, neînregistrat. În dreptul unui imobil, din cauza unei defecţiuni tehnice, tânărul a pierdut controlul direcţiei şi a trecut pe contrasens, unde l-a surprins şi accidentat pe Ştefan C., de 65 ani, din Poienile de Sub Munte. Acesta se deplasa din sens opus, pe lângă o bicicletă şi a fost rănit uşor. Faţă de tânărul vinovat de accident, se vor lua măsurile legale corespunzătoare.

Impact intre un tractor si o autoutilitara pe DN 18, in Leordina

Ieri, 01.05.2012, ora 19,00, Nuţu P., de 56 ani, din Leordina, conducea un tractor pe D.N. 18 Leordina. La un moment dat, conducătorul auto a efectuat o manevră de schimbare a direcţiei de mers spre stânga fără să se asigure şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de Ioan C., de 38 de ani, din localitatea Ciocăneşti, judeţul Satu Mare. Acesta se angajase regulamentar în depăşirea tractorului. În urma coliziunii, Nuţu P. a suferit răni pentru a care a primit îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilo-test rezultatul fiind negativ în ambele cazuri, le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA