AcasăEvenimentTENTATIVA LA OMOR: Un maramuresean a fost trimis in judecata dupa ce...

TENTATIVA LA OMOR: Un maramuresean a fost trimis in judecata dupa ce l-a lovit pe un barbat cu lopata in cap

spot_img

DISTRIBUIȚI

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş au dispus trimiterea în judecată a inculpatului MERGEŞ IONUŢ, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la omor. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:

La data de 01 septembrie 2012, în jurul orei 16:00, în timp ce se afla la locuinţa părţii vătămate V.I.R., pe fondul unor discuţii contradictorii şi al unui conflict spontan, inculpatul i-a aplicat părţii vătămate două lovituri cu partea metalică a unei lopeţi la nivelul capului, cauzându-i leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare 35-40 de zile de îngrijiri medicale, printre care şi o fractură a cubitusului drept, leziune de autoapărare. Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Tribunalului Maramureş.

Precizăm că, această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA