AcasăEvenimentSportTenis de masă. Românca Elizabeta Samara, cea mai bună din Europa!

Tenis de masă. Românca Elizabeta Samara, cea mai bună din Europa!

spot_img

DISTRIBUIȚI

Jucătoarea de tenis de masă Elizabeta Samara este sportiva europeană cu cea mai bună clasare în ierarhia mondială dată publicităţii, sâmbătă, de Federaţia Internaţională de tenis de masă (ITTF).

Samara ocupă locul 14 mondial, cel mai bun din carieră, reuşind un salt de patru poziţii.
„După rezultatele de la ultimul turneu mă aşteptam să urc în clasament, dar nu atât de mult. Am făcut un salt foarte important, de patru locuri, am adunat multe puncte. Mă bucură foarte mult această poziţie în clasamentul mondial, dar greul de abia acum începe pentru că va fi foarte dificil să mă menţine acolo. Îmi propun pentru noul an să încerc să mă apropii de chinezoaice”, a declarat Elizabeta Samara, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În vârstă de 23 de ani, constănţeanca a avut un an 2012 de excepţie, în care a câştigat două titluri europene, a jucat finala Cupei Mondiale şi a ajuns până în optimile de finală la Jocurile Olimpice de la Londra. A fost desemantă cea mai bună sportivă din Constanţa în 2012, iar în 2011 şi 2012 a fost desemnată cea mai bună jucătoare de tenis de masă din România. Este legitimată la clubul Fenerbahce Istanbul.
Pe primele patru locuri ale clasamentului mondial se află sportive din China, prima poziţie fiind ocupată de Ning Ding.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA