AcasăEvenimentSportTAS a respins apelul clubului CFR Cluj. Feroviarii sunt obligați să câștige...

TAS a respins apelul clubului CFR Cluj. Feroviarii sunt obligați să câștige titlul în teren!

spot_img

DISTRIBUIȚI


Tribunalul Arbitral al Sportului (TAS) a respins vineri apelul clubului CFR 1907 Cluj-Napoca privind suspendarea deciziei de rejucare a meciului cu Universitatea Cluj-Napoca, din etapa a 31-a a Ligii I de fotbal, anunţă site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), citat de AGERPRES.
Meciul dintre Universitatea Cluj-Napoca şi CFR 1907 Cluj-Napoca se va rejuca, din primul minut, vineri 18 mai, de la ora 21,30, pe „Cluj Arena” (Digi Sport), conform deciziei LPF.
Meciul întrerupt marţi 8 mai în minutul 27 de către arbitrul Alexandru Tudor, la scorul de 0-1, din cauza violenţelor între jucătorii celor două formaţii. Atunci, portarul Mircea Bornescu l-a lovit pe Ricardo Cadu, care transformase un penalty şi s-a îndreptat spre galeria gazdelor cu intenţia de a provoca suporterii. Arbitrul Alexandru Tudor a decis suspendarea partidei după ce a considerat că mai mulţi jucători de la cele două formaţii ar fi trebuit eliminaţi din cauza violenţelor şi jocul nu ar fi putut continua.
Vineri 11 mai, Comisia de disciplină a Ligii Profesioniste de Fotbal a decis rejucarea integrală a partidei. Atât Ricardo Cadu (CFR), cât şi Mircea Bornescu (U Cluj) au fost suspendaţi câte două meciuri şi amendaţi fiecare cu 7.000 lei, în timp ce Liviu Ciucă, masorul U Cluj, care l-a lovit pe Cadu în drumul spre vestiare, a primit o suspendare de 12 luni şi o amendă de 10.000 lei.
CFR a pierdut în primă instanţă apelul la Comisia de Recurs a LPF, iar acum apelul la TAS.
Iuliu Mureşan: Totul e împotriva noastră, e evident

Preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, consideră că toate deciziile din ultima vreme sunt îndreptate împotriva echipei sale, care este dezavantajată de hotărârea TAS privind rejucarea partidei cu Universitatea Cluj.

Oficialul grupării ardelene este de părere că totuşi CFR Cluj va câştiga titlul de campioană, reuşind să se impună pe teren. „Noi vom câştiga pe teren, o partidă din două o vom câştiga pe teren. Deşi va fi foarte greu. După ce am jucat pe acea mocirlă la Mioveni, vom avea acest meci reprogramat, apoi duminică. Nu sunt nici măcar 48 de ore între aceste două meciuri. Nu e corect. Jucând la ora opt, nu e corect, deci încă ceva din regulament care nu e respectat. Totul e făcut împotriva noastră. E evident. Nu ştiu dacă vom da în judecată Liga, vedem. Deocamdată sunt multe lucruri în neregulă acolo şi mai ales la comisii. Faptul că preşedinţii celor două comisii sunt asociaţi la o firmă e foarte dubios şi suspect”, a spus Mureşan.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA