AcasăActualitatePoliticŢărăniştii lui Doru Dăncuş, puşi pe fapte mari. Se începe reconstrucţia partidului...

Ţărăniştii lui Doru Dăncuş, puşi pe fapte mari. Se începe reconstrucţia partidului (VIDEO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

PNŢCD-ul trebuie să  renască şi în Maramureş. Acum că războaiele interne din partid s-au terminat, ţărăniştii conduşi de către Doru Dăncuş pot să îşi vadă de treabă şi să treacă la  reconstrucţia acestui partid din temelii, astfel încât  la momentul alegerilor europarlamentare partidul să scoată  un scor cât mai bun.

Tocmai despre aceste lucruri, dar şi altele, cum ar fi  problemele din sistemul de educaţie sau mult trâmbiţata  unificare a Dreptei, s-a discutat astăzi, 28 noiembrie, în cadrul unei  întâlniri cu presa a PNŢCD Maramureş. Preşedintele partidului a subliniat faptul că trebuie  finalizate alegerile  în toate organizaţiile partidului până la finele acestui an, iar acolo unde sunt  organizaţii să se încerce a se face totuşi ceva, astfel încât să fie  acoperit întreg judeţul.
„De la Maramureş, aşa cum a spus-o şi  preşedintele Pavelescu, atunci când a fost în Maramureş, se aşteaptă foarte mult. Este o organizaţie cu potenţial de creştere de la care se aşteaptă foarte mult. Asta o simţim şi noi şi asta ne-au spus-o şi colegii de  la Bucureşti.
Şi acest lucru nu poate decât să ne motiveze, dar în acelaşi timp să ne înţeleagă dorinţele, doleanţele noastre, pentru că dacă dorim să creştem trebuie să fim mult mai prezenţi în teritoriu, trebuie să investim, trebuie să capacităm oamenii să vină alături de noi şi, aşa cum am mai spus-o, nu orice fel de oameni. Trebuie să fie oameni respectaţi, cu probitate morală, care au făcut ceva pentru comunităţile pe care a r dori să le reprezinte.
Vom face alegeri în organizaţiile locale pe care le avem construite până la finele anului 2013 şi acolo unde nu avem organizaţii locale o să încercăm să găsim grupuri de  iniţiativă, comitete de iniţiativă care până la  finele primului trimestru al anului 2014, înainte de elegerile europarlamentare, să avem organizaţii şi în localităţile unde nu am reuşit să le penetrăm până acum”, a s ubliniat preşedintele Doru Dăncuş.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA