AcasăActualitateSocialŢARĂ BĂTRÂNĂ - Numărul tinerilor români scade, în timp ce al bătrânilor...

ŢARĂ BĂTRÂNĂ – Numărul tinerilor români scade, în timp ce al bătrânilor creşte

spot_img

DISTRIBUIȚI

ŢARĂ BĂTRÂNĂ Procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit anul trecut, în comparaţie cu 1 ianuarie 2016 remarcându-se o scădere uşoară a ponderii persoanelor tinere (0-14 ani) şi o creştere de 0,3 puncte procentuale a ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani şi peste), informează INS, scrie Mediafax.

La 1 ianuarie 2017 populaţia după domiciliu a fost de 22.223.000 persoane.

Populaţia urbană şi cea de sex feminin sunt majoritare (56,3%, respectiv 51,2%).

Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat, populaţia vârstnică de 65 ani şi peste depăşind cu 269.000 persoane populaţia tânără de 0-14 ani (3,55 milioane persoane, faţă de 3,28 milioane persoane).

La 1 ianuarie 2017, populaţia după domiciliu din mediul urban a fost de 12,519 milioane persoane, în scădere cu 0,3% faţă de 1 ianuarie 2016.

Populaţia feminină la 1 ianuarie 2017 a fost de 10,848 milioane persoane, în scădere cu 0,2% faţă de aceeaşi dată a anului precedent.

Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 105,8 la 1 ianuarie 2016 la 108,2 persoane vârstnice la 100 persoane tinere la 1 ianuarie 2017.

Potrivit Mediafax, vârsta medie a populaţiei a fost de 41,1 ani, cu 0,2 ani mai mare decât la 1 ianuarie 2016. Vârsta mediană a fost de 40,8 ani, în creştere cu 0,4 ani faţă de 1 ianuarie 2016.

La 1 ianuarie 2017 cea mai mare pondere în totalul populaţiei o deţinea grupa de vârstă 45-49 ani (9,0%). La masculin, ponderea acestei grupe de vârstă a fost de 9,3%, iar la feminin de 8,8%.

Ponderea grupei de 0-4 ani a fost de 4,6%, mai mică decât cea a grupei de 5-9 ani şi a celei de 10-14 ani (5,1%).

sursa INFO

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










TE-AR MAI PUTEA INTERESA