Acasăsinucidere maramuresSurprize pregătite de artista AMI pentru tinerii de la Esperando

Surprize pregătite de artista AMI pentru tinerii de la Esperando

spot_img

DISTRIBUIȚI

Vineri, 25 aprilie, tinerii de la Esperando au participat la concertul inedit, susţinut de frumoasa AMI, la Baia Mare. Ei au fost invitaţi la eveniment de prietenul lor Lorand Coza, care împreună cu persoane din conducerea Mall-ului băimărean le-au pregătit tinerilor câteva surprize.
Pentru început, i-au invitat în zona de birouri unde au avut ocazia să vadă şi o altă “faţă” a Mall-ului Gold Plaza, locul în care sunt gândite şi administrate toate activităţile care se derulează în locaţia respectivă.
Tinerii au primit din partea conducerii câte un tricou personalizat cu numele lor şi textul: “bine ai venit în echipa noastră!”.
Înainte de concert şi AMI le-a făcut o surpriză, a venit să se întâlnească cu ei, şi deoarece cu câteva zile în urmă Călin, un beneficiar al Asociaţiei Esperando şi-a sărbătorit ziua de naştere, AMI i-a adus un tort şi i-a cântat împreună cu cei prezenţi, “La mulţi ani!”.
Apoi, tinerii au participat la concert, s-au distrat, au cântat alături de artistă şi la final şi-au făcut poze cu ea.
I-au mulţumit pentru surprize atât artistei, cât şi prietenului lor Lorand Coza, dar şi celor din conducerea Mall-ului.
A fost o seară cu adevărat specială.
Lavinia Mociran – Specialist PR

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





TE-AR MAI PUTEA INTERESA