AcasăEvenimentSportSURPRIZĂ ȘI NU PREA - FC Sevilla - Dnepr este finala Ligii...

SURPRIZĂ ȘI NU PREA – FC Sevilla – Dnepr este finala Ligii Europa, după ce echipele italiene Fiorentina și Napoli au fost învinse în retur

DISTRIBUIȚI

Trofeul Ligii Europa din acest an va fi disputat de FC Sevilla și Dnepr, formații care au au trecut în manșa a doua a semifinalelor cu 2-0 de Fiorentina, în Italia, respectiv cu 1-0 de Napoli, la Kiev. Finala se va juca la Varșovia, pe data de 27 mai. În tur, ibericii, deținătorii trofeului, se impuseseră pe teren propriu cu 3-0, iar ucrainenii, care nu au putut evolua pe teren propriu din rațiuni de securitate, remizaseră la Neapole, scor 1-1.

Dnepr, marea revelație a competiției, a învins-o pe Napoli printr-un gol marcat de Evghen Seleznyov (’58), la capătul unui meci dominat teritorial de oaspeți. La gazde, fundașul Alexandru Vlad a fost rezervă.
Dnepr, aflată la prima semifinală europeană din istorie, este doar a doua formație din Ucraina care ajunge în finala Ligii Europa, după succesul înregistrat de Mircea Lucescu în 2009, la cârma lui Șahtior Donețk (2-1 în finala cu Werder Bremen, după prelungiri, de pe Şükrü Saracoğlu, din Istanbul). Napoli a cucerit Cupa UEFA în 1989.

Componența echipelor:
Dnepr: Denis Boiko – Artem Fedeţki, Douglas, Evgheni Ceberiaciko, Leo Matos – Jaba Kankava, Valeri Fedorciuk – Valeri Lucikevici (Matheus, ’67), Ruslan Rotan (căpitan), Evgheni Konoplianka (Bruno Gama, ’86) – Evgheni Selezniov (Nikola Kalinic, ’75).
Antrenor: Miron Markevic
Napoli: Mariano Andujar – Christian Maggio (căpitan), Raul Albiol, Miguel Britos, Faouzi Ghoulam – David Lopez (Henrique, ’79), Gokhan Inler – Jose Maria Callejon, Manolo Gabbiadini (Marek Hamsik, ’55), Lorenzo Insigne (Dries Mertens, ’61) – Gonzalo Higuain.
Antrenor: Rafael Benitez

Pe de altă parte, FC Sevilla a devenit formația cu cele mai multe finale din competiție, patru la număr, alături de Juventus Torino și Internazionale Milano, după succesul de pe Artemio Franchi, scor 2-0, prin golurile lui Carlos Bacca (’22) și Daniel Carriço (’27). Gazdele au ratat un penalty prin Josip Iličić (’67), care a șutat peste poartă.
Portarul Ciprian Tătărușanu a fost rezervă la gazde.

FC Sevilla a mai câștigat trofeul în anii 2006, 2007 și 2014, iar Supercupa Europei și-a trecut-o în palmares în 2006. De partea cealaltă, Fiorentina a cucerit Cupa Cupelor în 1961 și a jucat finalele Cupei Campionilor Europeni (1957), Cupei UEFA (1990) și Cupei Cupelor (1962). Italienii se află în prima semifinală europeană din ultimii 7 ani: în 2008, au fost eliminați de Glasgow Rangers în penultimul act al Ligii Europa, la penalty-uri, cu Adrian Mutu în linia de atac.

Componența echipelor:
Fiorentina: Neto – Marcos Alonso, Jose Maria Basanta (Manuel Pasqual, 46), Gonzalo Rodriguez, Stefan Savic – Borja Valero (Andrea Lazzari, 85), David Pizarro, Matias Fernandez (Milan Badelj, 67) – Mohamed Salah, Josip Ilicic, Joaquin (căpitan).
Antrenor: Vincenzo Montella
FC Sevilla: Sergio Rico Gonzalez – Coke (căpitan), Daniel Carrico, Thimothee Kolodziejczak, Benoit Tremoulinas – Stephane M’Bia, Grzegorz Krychowiak – Aleix Vidal, Ever Banega (Vicente Iborra, 55), Vitolo (Jose Antonio Reyes, 74) – Carlos Bacca (Kevin Gameiro, 70). Antrenor: Unai Emery

Alte trei echipe au cucerit de trei ori trofeul: Juventus Torino (1977, 1990, 1993), cu încă o finală jucată, în 1995, Internazionale Milano (1991, 1994, 1998), grupare care a ratat trofeul în 1997, și FC Liverpool (1973, 1976 și 2001).

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.






TE-AR MAI PUTEA INTERESA