Patruzeci de turişti au rămas blocaţi pe munte, în Parâng, luni la ora amiezei, fiind surprinşi de un viscol puternic. Autorităţile au trimis o echipă de intervenţie formată din jandarmi şi salvamontişti.
La 13.30 o echipă de jandarmi montani şi salvamontişti a plecat pe munte pentru a-i salva pe cei 40 de turişti, după ce unul dintre membrii grupului a apelat 112 şi a explicat că se află blocaţi pe munte.
Turiştii se întorceau de pe munte către cabana unde sunt cazaţi, când din pricina condiţiilor meteo s-au blocat. Salvamontiştii cunosc locaţia acestora şi fac tot posibilul să ajungă la ei cât mai rapid.
Andrada Pop, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Hunedoara, a precizat că sunt doi jandarmi şi patru salvamontişti care au plecat să salveze turiştii, dar că misiunea este îngreunată de faptul că pe munte este viscol.
sursă text şi foto realitatea.net